Politica Recomandate

Băsescu, (re)descoperire FANTASTICĂ: România are LEGE pentru gestionarea pandemiei încă din 2009. ”Lectură plăcută, incompetenților!”

Traian Băsescu, europarlaqmentar PMP și fost președinte al României, susține că Executivul Orban nu avea nevoie de o lege nouă pentru a pune în aplicare măsurile de prevenire a pandemiei de coronavirus. Băsescu a declarat că România a adoptat în urmă cu 11 ani regulamentul Organizației Mondiale a Sănătății privind combaterea pandemiilor.

Traian Băsescu atrage atenția Guvernului Orban că „România are legislația necesară pentru a face față epidemiei/pandemiei de COVID-19”.

Ce amintește Traian Băsescu

”Ieri seara, am avut o intervenție la România Tv, în jurul orei 21:15 în care printre altele, am susținut că România are legislația necesară pentru a face față epidemiei/pandemiei de COVID-19. Am încercat, să explic, că Guvernul ar trebui să aplice HG 758 din 24 iunie 2009, pentru punerea în aplicare a Regulamentului Internațional Sanitar 2005 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

De grabă țipători, avocatul Abraham și apărătorul hoților la achizițiile de măști, numitul Zară, au sărit ca arși susținând că Regulamentul OMS nu este aplicabil. Sunt convins, că și dacă ești un experimentat jurist ca Abraham și dacă ești amator ca Zară, nimic nu te opreşte să citeşti.

În Regulamentul care pentru domnii de mai sus menționați nu este bun, la pag.38, art.66, alin.3 se precizează:

”La intrarea în vigoare a prezentelor reglementări, directorul general transmite copii certificate secretarului general al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrare în conformitate cu articolul 102 din Carta Națiunilor Unite”.

Articolul 102 din Carta Națiunilor Unite la alin.1 precizează:

”Orice Tratat sau Acord Internațional încheiat de orice membru al Națiunilor Unite, după intrarea în vigoare, va fi cât mai curând posibil înregistrat la secretariat și publicat de aceasta”. Regulamentul a intrat în vigoare la data de 15 iunie 2007.

Sus numiții contestatari ai valabilității Regulamentului OMS și a HG 758/2009, sunt politicos invitați să pună mână pe carte.

România nu are nevoie de o nouă lege, are în vigoare o normă ONU cu putere de Acord Internațional la care a aderat din anul 2009, iar Guvernul nu are decât să o pună în aplicare în strict acord cu formulările și definițiile din Regulamentul Internațional de Sănătate 2005 al OMS.

Citind Regulamentul, vor descoperi ce înseamnă: „carantină”, „izolare”, „suspect”, „afectat”, „autoritate competentă”, ”urgență de sănătate publică” şi mai ales vor înţelege cum se aplică regulile de carantină, izolare, cum se tratează suspectul de contaminare etc.

Lectură plăcută incompetenţilor!

PS – la momentul emiterii HG 758/2009 alte 168 de state adoptaseră Regulamentul OMS”, scrie Băsescu pe Facebook.

Distribuie

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Renate Weber, revocată de Parlament din funcția de Avocat al Poporului. Orban: Vom numi un nou Avocat al Poporului până la finalul sesiunii parlamentare

Mircea Furdu

Joe Biden şi Vladimir Putin, întâlnire la Geneva. Summitul celor doi președinți va dura peste 4 ore

Mircea Furdu

Spitalul Colţea: Blocul de sterilizare este defect de o săptămână. Instrumentele sterilizate se aduc cu o ambulanță

Mihnea Tudor

Orban va propune schimbarea Avocatului Poporului, după respingerea rapoartelor de activitate ale instituției

Daniela Arnăutu

Avertizare meteo: Cod galben şi portocaliu de ploi torențiale şi instabilitate atmosferică

Daniela Arnăutu

Forumul Smart Village – Transformarea digitală a comunităților

Furdu Constantin

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »