Fereastra de oportunitate se va închide, dacă nu e exploatată în acest an, a susținut europarlamentarul Rareș Bogdan, şeful deleraţiei României din grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, într-o intervenție la B1Tv, de vineri, explicând că pașii următori pe care trebuie să-i facă diplomația românească nu trebuie să fie ”o politică externă cu capul plecat și a ospătarului supus”.
Întrarea în Spațiul Schengen în acest an, este pusă de mulți sub semnul îndoielii, din cauza agendei Parlamentului European, însă șansele nu sunt zero, însă bătălia va fi grea. Rareș Bogdan susține că încă suntem într-o ”fereastră de oportunitate”:
”Informațiile mele sunt că fereastra de oportunitate pentru România, dacă nu este exploatată în acest an, se va închide, că pe președinția suedeză (a Consiliului UE, n.r.) avem șanse mari să intrăm, dacă nu pe 8-10 martie, pe 24-26 iunie, și că România nu trebuie să continue să facă o politică externă cu capul plecat și a ospătarului supus, ci o politică externă a unui stat care are multiple avantaje în acest moment, care este punct nodal, punct-cheie”, a precizat el.
”Este pivot de stabilitate pentru Alianța Nord-Atlantică, pentru NATO, și pentru Uniunea Europeană, că toate schimburile economice dinspre Ucraina spre Occident, respectiv cereale, floarea-soarelui, trec pe aici și, dacă România se supără, lucrurile se pot complica, că tot fluxul de ajutorare, 70%, trece prin România, fie că vin sudul Europei, fie că vine din vestul Europei”, a continuat el.
„Eu sunt un om care spun că trebuie să apăsăm la maxim în acest moment pedala pentru că este loc, dar fereastra se va închide”, a adăugat Rareș Bogdan.
Comenteaza cu profilul facebook