stiripescurt.ro
Monden

BCR nu mai colaborează cu George Buhnici, după declarații sale controversate, privind femeile

BCR anunță încheierea colaborarea cu George Buhnici, în urma declarațiilor controversate ale acestuia, din ultimele zile și care au stârnit valuri de racții negative, printre internauți, concretizate în commenturi pe rețelele de socializare.

”Situația din ultimele zile generată de unul dintre partenerii noștri, George Buhnici, ne-a pus în poziția de a reacționa la acest derapaj”, scriu cei de la BCR, într-un comunicat de presă.

”Am respins și vom respinge întotdeauna orice atitudine de sexism și discriminare în limbajul public. Totuși, am crezut și credem în a doua șansă, nu în execuții sumare, în piața publică.

Continuăm să credem că orice greșeală se repară mai ales cu implicarea celui care a greșit.

Adevărul simplu spus este ca am așteptat în ultimele zile (din respect pentru un partener de mulți ani) poziția lui la reacția publicului și, mai ales, la solicitarea noastră de angajare într-o campanie de educație împotriva discriminării și sexismului. Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile.

L-am anunțat pe George că vom încheia parteneriatul cu el.

Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă și nuanță, implicită sau explicită”, este comunicatul integral a băncii.

Vloggerul George Buhnici a stârnit un val de critici în spațiul public după ce a susținut că cei care se duc la mare vor să vadă „piele fără vergeturi”, el îndemnându-le pe fete să meargă la sală.

După ce a iritat internetul, Buhnici a avut o primă reacție pe blogul său, într-un text intitulat „pedofilia este o crimă. Obezitatea, o problemă de sănătate publică”.

George Buhnici a promovat în ultimele luni aplicația de banking inteligent George by BCR atât în cadrul podcastului, cât și pe contul său de Instagram.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Shakira îşi arată dispreţul pentru Gerard Pique într-un nou hit care a bătut recordurile de vizualizare pe YouTube pentru o piesă latino

Gloria Pascu

Spare – Cartea de memorii a prinţului Harry s-a vândut în peste 1,4 milioane de exemplare în prima zi

Gloria Pascu

În această seară, un concurent părăsește jungla Sunt celebru, scoate-mă de aici! Giani Kiriță: ”Am crezut că, în ultima clipă, Tania are demnitate!”

Felix Bradu

Ruxi întoarce armele împotriva lui Cristi Mitrea: ”Mi-ar plăcea să-l scot din joc! Avem nevoie să scăpăm de bărbați”

Gloria Pascu

Deputatul Bălăşoiu, se apără: ”Nu sunt eu acolo! Nu îmi dau demisia din Parlament”

Mihnea Tudor

Ruxi și Cristi Mitrea, sărut în jungla dominicană: ”M-am pupat cu Mitrică după ce amândoi am lins șobolani”

Gloria Pascu

Alec Baldwin a devenit tată pentru a opta oară. Soţia sa, Hilaria, a născut o fetiţă: Ilaria Catalina Irena

redactia

În premieră la Te cunosc de undeva!, bonusul de 100 de puncte va fi acordat în cea de-a treia gală a transforming show-ului

Felix Bradu

Începe sezonul 21 al celui mai iubit serial de comedie din România, Las Fierbinți!

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »