Berceanu, despre gunoaiele din Sectorul 1: Planul de gestiune a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti este la naştere, deşi trebuia să se fi născut de 20 de ani

Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naţionale de Mediu, anunţă că problema deşeurilor din Sectorul 1 al Capitalei este departe de a fi rezolvată, fiind blocată de preţ. ”Este o diferenţă destul de mare între ceea ce se aşteptau să obţină, autorităţile locale, în negociere cu depozitul de deşeuri, a afirmat Berceanu. Potrivit acestuia, planul de gestiune a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti ”este la naştere, deşi trebuia să se fi născut de 20 de ani”.

Octavian Berceanu a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, despre situaţia gunoaielor din Sectorul 1 şi a răsăuns:

”Din păcate, încă nu au căzut la înţelegere vis-a-vis de preţ. Este o diferenţă destul de mare între ceea ce se aşteptau să obţină, autorităţile locale, în negociere cu depozitul de deşeuri şi faptul că depozitul ţine la acest preţ. Se caută de la nivel de Minister, administraţii locale din Bucureşti soluţii pentru aceste stuaţii neplăcute, în contextul în care pot să apară oriunde în ţară”.

Berceanu afirmă că ”trebuie să găsim părghii legislative să ne permită cumva să ducem deşeurile dintr-o parte în alta, acolo unde avem gropi de gunoi unde au un raport mult mai mic de gunoi şi pentru că există sortare”.

”Din păcate, trebuie să învăţăm din această lecţie aspră că, orice ne gândim noi să facem în viitor despre deşeuri, trebuie să pornim cu colectare selectivă de la persoana fizică şi trebuie să avem o strategie pe termen lung. Planul acesta de gestiune a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti este la naştere, deşi trebuia să se fi născut de 20 de ani”, a mai afimat Berceanu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

berceanu gunoigestiune deseurigunoi sector 1pret gunoipret gunoi sector 1
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes