Bilanț uriaș al infectărilor cu coronavirus în România – 14 august 2020

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile: Masca, obligatorie și circulația, interzisă pe timp de noapte sunt măsuri care se mențin
Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile: Masca, obligatorie și circulația, interzisă pe timp de noapte sunt măsuri care se mențin

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 1.415 cazuri noi de COVID-1, bilanţul fiind 68.046 de persoane infectate. De asemenea, s-au înregistrat 44 de decese în ultimele 24 de ore, totalul fiind 2.904. 473 de pacienţi sunt la ATI

”Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.920 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.497 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform raportului transmis vineri.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 611 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.904 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.08.2020 (10:00) – 14.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (29 bărbaţi şi 15 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Caraş – Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.431 Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.478.056 de teste. Dintre acestea 22.914 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.439 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.475 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 4.873 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 14 august.

Pe teritoriul României, 8.799 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.179 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 24.859 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 77 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1059 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 336.975 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate joi 5 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.630 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franţa, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 123 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia şi unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 189 au fost declaraţi vindecaţi: 159 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bilant coronaviruscoronavirus romaniadecese coronavirusnumar de infectari
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes