Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turciei a ajuns la nouă morţi – VIDEO. Peste 1.000 de salvatori mobilizaţi să ajute sinistraţii

Cel puţin nouă persoane au murit în inundaţii, în nordul Turciei, care abia se reface în urma unor incendii devastatoare, au anunţat joi autorităţile turce, relatează AFP.

”Nouă dintre conceteăţenii noştri au murit din cauza unor inundaţii în provincia Kastamonu. Căutări continuă în vederea localizării unei persoane date dispărute, a anunţat într-un comunicat Agenţia guvernamentală de gestionarea catastrofelor naturale (AFAD).

Un bilanţ anterior anunţa cinci morţi.

Inundaţiile, care au afectat mai ales provinciile Kastamonu, Bartin şi Sinop, situate la malul Mării Negre, au fost cauzate de precipitaţii intense, în noaptea de marţi spre miercuri.

Nivelul apei a crescut până la patru metri în anumite oraşe, miercuri, iar străzi din unele oraşe au devenit torente care au antrenat maşini şi panouri de semnalizare.

Este o catastrofă pe care nu am mai trăit-o de 50 sau 100 de ani. Am înregistrat în unele locuri recorduri de preciptaţii”, anunţa miercuri ministrul Agriculturii şi Pădurilor Bekir Pakdemirli.

Precipitaţii intense au cauzat, de asemenea, alunecări de teren, dintre care una provocat surparea parţială a unui pod rutier. Opt persoane au fost spitalizate, în urma acestei surpări.

Peste 1.000 de salvatori au fost mobilizaţi joi pentru a-i ajuta pe sinistraţi, potrivit AFAD.

Regiunile din nordul şi nord-estul Turciei sunt afectate cu regularitate de inundaţii sângeroase.

Numeroşi cercetători stabilesc o legătură între încălzirea globală cauzată de către activitatea umană şi apariţia tot mai frecventă a unor episoade meteorologice extreme de acest fel.

Turcia a fost, în ultimele luni, teatrul mai multor catastrofe naturale – episoade de secetă puternică şi incendii violente de pădure, de la sfârşitul lui iulie, la începutul lui august.

După această serie neagră, mai mulţi oficiali politici şi asociaţii au îndemnat Guvernul să ia măsuri radicale în vederea unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Turcia nu a ratificat Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice din 2015.

VIDEO Inundații Turcia

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

decese turciainundatii turcia
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes