La summitul NATO de la Vilnius, liderii au girat formal şi decizia luată de aliaţi la 4 iulie de a prelungi cu încă un an mandatul lui Jens Stoltenberg de secretar general. Este pentru a treia oară când aliaţii preferă să-i prelungească mandatul şefului NATO, aflat în funcţie din octombrie 2014, decât să-i găsească un înlocuitor, iar decizia vine în contextul războiului din Ucraina.
Stoltenberg a preluat rolul de secretar general al NATO în 2014, după ce a fost emisar ONU pentru climă şi prim-ministru al Norvegiei. El a condus Norvegia în perioada 2005-2013 într-o coaliţie formată de Partidul Laburist, al cărui lider a fost din 2002 până în 2014.
În februarie 2023, Stoltenberg declarase că nu va solicita o nouă prelungire a mandatului său la NATO, după ce acesta fusese deja prelungit de două ori – prima dată pentru o perioadă de patru ani, apoi, în martie 2022, cu încă un an, până în octombrie 2023, pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina. A fost atunci de acord cu o prelungire de un an, deşi a trebuit să renunţe la numirea în funcţia de guvernator al băncii centrale a Norvegiei. Însă, în lipsa unui candidat al consensului şi din nevoia de a asigura o conducere eficientă şi fără sincope a NATO, Stoltenberg s-a văzut nevoit să accepte la 4 iulie 2023 o prelungire a mandatului său pentru încă un an, până la 1 octombrie 2024.
Stoltenberg devine astfel secretarul general al NATO cu al doilea cel mai lung mandat. Aflat deja de aproape nouă ani în fruntea Alianţei Nord-Atlantice, este depăşit doar de olandezul Joseph Luns, care a fost secretar general al NATO aproape 13 ani, între 1971 şi 1984, într-o perioadă cu provocări specifice Războiului Rece.
Jens Stoltenberg a fost un activist anti-război în tinereţe. A recunoscut că a aruncat cu pietre în Ambasada SUA în anii 1970, în semn de protest faţă de războiul din Vietnam. A studiat economia şi a fost considerat un centrist pragmatic în timpul unei lungi cariere în politica norvegiană, inclusiv ca ministru de finanţe şi ministru al comerţului şi energiei.
Şi-a împins guvernul să medieze, adesea în secret, conflicte, inclusiv în Columbia şi Afganistan, şi a rezolvat o dispută de lungă durată privind frontiera maritimă cu Rusia.
Stoltenberg a fost supranumit “cel care şopteşte în urechea lui Trump” pentru că l-a convins pe fostul preşedinte american să rămână alături de NATO după ce Donald Trump s-a plâns că aliaţii cheltuiesc prea puţin pentru apărare şi a ameninţat că va retrage SUA din rolul primordial pe care îl joacă în NATO.
Liderul NATO a fost creditat mai ales pentru că a menţinut alianţa unită în timpul invaziei Rusiei în Ucraina şi a găsit un echilibru între cei care cereau un sprijin maxim pentru Kiev şi alţii care îndemnau la mai multă prudenţă.
“El excelează în a găsi un compromis”, spune Frank Aarebrot, profesor de politică comparată la Universitatea din Bergen şi o cunoştinţă a lui Stoltenberg.
“Are o reţea politică vastă şi o intuiţie politică bună şi va asculta şi societatea civilă, nu doar oamenii din bula securităţii”, a declarat Jan Egeland, fost subsecretar general al ONU.
Stoltenberg rămâne celebru şi pentru câteva declaraţii puternice: “Folosirea forţei militare de către Rusia pentru a-şi modifica graniţele este inacceptabilă … Nu vom trăi într-o lume în care prevalează cel mai puternic”. Sau: “NATO este hotărâtă să stabilească standardul de aur în ceea ce priveşte abordarea implicaţiilor de securitate ale schimbărilor climatice”
Întrebat în luna februarie a acestui an ce sfat i-ar da succesorului său, el a răspuns: “Să păstreze Europa şi America de Nord împreună”.
Comenteaza cu profilul facebook