Biserica Sfântului Mormânt se redeschide. În ce condiții mai poate fi vizitată

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se va redeschide duminică, după ce a stat închisă două luni din cauza pandemiei.

După redeschidere, ”din motive de securitate, dar şi pentru a se evita riscul unei noi răspândiri a COVID-19, numărul vizitatorilor va fi mai întâi limitat la 50 de persoane, iar biserica va fi accesibilă numai celor care nu au de febră sau simptome de infecţie şi care poartă măşti adecvate”, au precizat prelații care gestionează accesul în acest loc sfânt al creştinismului.

”De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanţe minime de doi metri între persoane şi evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea şi sărutarea pietrelor, icoanelor, veşmintelor şi personalului bisericii”, se precizează în anunţ.

La Zidul Plângerii, unde accesul credincioşilor a fost restrâns considerabil, măsurile au fost relaxate la începutul lunii mai.

Esplanada Moscheilor din Ierusalim, închisă timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, se redeschide după Eid al-Fitr, o sărbătoare din acest weekend care marchează sfârşitul Ramadanului, a anunţat marţi Waqf, organizaţia ce administrează lăcaşurile religioase musulmane din Oraşul Sfânt.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Biserica Sfantului Mormantsfantul mormant ierusalimzidul plangerii
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes