Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024. Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut. Proiect ambiţios privind Drona Românească

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, găzduită de Romaero, Băneasa, că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul”. Premierul a mai spus că ministrul Economiei, Radu Oprea pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească şi şi-ar dori ca, la ediţia de anul viitor, să vedem un stand dedicat acestui proiect.

”Sunt onorat să mă aflu astăzi la deschiderea celei mai mari expoziţii din regiunea Mării Negre, dedicată industriei de apărare. Prezenţa în acest an a peste 400 de companii din 31 de ţări arată importanţa acestui eveniment. În contextul conflictului sângeros din Ucraina, revitalizarea industriei naţionale de apărare a devenit o prioritate a Guvernului pe care îl conduc. De altfel, nu există stat european care să nu facă eforturi majore pentru a investi masiv în acest domeniu strategic”, a declarat premierul în cadrul evenimentului.

El a arătat că ”România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul”.

”Cel puţin în ultimul an, eu şi colegii mei din Guvern am luat parte la o cursă contracronometru, depăşind situaţii ce păreau imposibile. Totul ca să asigurăm finanţările bugetare, parteneriatele externe necesare şi un nou cadru legal pentru ca fabricile româneşti să reia din plin activitatea. Iar realitatea este că azi, majoritatea unităţilor industriei de apărare lucrează în trei schimburi, fac angajări fără precedent şi derulează proiecte de retehnologizare, unele cu bani europeni”, a subliniat şeful Executivului. Premierul a mai declarat că una dintre explicaţii o reprezintă cu siguranţă parteneriatul strâns dintre miniştrii apărării şi economiei. ”Îi felicit pe Angel Tîlvăr şi Radu Oprea pentru că au înţeles că, doar lucrând împreună, industria naţională de apărare poate avea un viitor solid”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a mai declarat că avem, astăzi, perspectiva ca industria românească de apărare să aducă în scurtă vreme contracte impresionante şi să ruleze în economie miliarde de euro, dezvoltând zeci şi sute de alte companii furnizoare, pe orizontală”.

”Cel mai bun exemplu este faptul că, astăzi, la acest eveniment, se vor semna înţelegeri comerciale cu importanţi parteneri internaţionali. Uzina Mecanică din Cugir va produce arme şi armament cu tehnologie NATO, alături de o companie germană. Romarm şi concernul american General Dynamics dezvoltă un parteneriat pentru modernizarea şi dezvoltarea de noi capacităţi pentru producţia de muniţii de calibru mare, la standarde NATO. Iar Romaero, căreia mulţi îi cântau deja prohodul, revine ca important furnizor al serviciilor de întreţinere şi reparaţii la aeronavele Boeing şi Airbus. Va semna un memorandum cu un partener de tradiţie din Ungaria”, a ţinut să precizeze Marcel Ciolacu

. Premierul a mai afirmat că, dincolo de aceste înţelegeri, sunt proiecte mari deja parafate cu concerne din Statele Unite, Germania, Coreea de Sud şi multe alte state care vor face investiţii majore în România pentru a dezvolta unităţi noi şi moderne

”Faptul că am obţinut, în premieră, o finanţare de aproape 50 de milioane de euro de la Comisia Europeană, pentru fabrica de pulberi dezvoltată împreună cu Rheinmetall, arată că în acest domeniu se munceşte într-un ritm nou”, a continuat Ciolacu.

”Ştiu că domnul ministru Radu Oprea pregăteşte un alt proiect ambiţios privind Drona Românească. Mi-aş dori sincer ca, la ediţia de anul viitor, să vedem un stand dedicat acestui proiect. Ar fi un semnal clar şi puternic că industria noastră de apărare a început să zboare, nu la figurat, ci la propriu!”, a mai spus şeful Executivului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Black Sea Defense and Aerospacebsda 2024drona romaneasca
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes