Blestemul autostrăzii A10: Alunecare masivă de teren din dealul de la Pârâul Iovului – VIDEO

Noi probleme pe șantierul Lotului 1 de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda. Ploile abundente din ultima vreme au produs o alunecare masivă de teren în zona Alba Iulia Nord, acolo unde o parte din dealul de la Pârâul Iovului a luat-o la vale, iar taluzul ocupă practic o parte din corpul autostrăzii aflate în construcție.

CNAIR: Alunecarea nu a afectat corpul autostrăzii

”Din cauza ploilor abundente din ultimele zile, pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, km 16+30 a avut loc o pierdere locală de stabilitate a taluzului. Echipa de specialiști formată din experți ai CNAIR și ai Antreprenorului a constatat, la fața locului, că alunecarea de suprafață a taluzului nu a afectat corpul autostrăzii. După definitivarea expertizei tehnice în lucru, luni, 27.07.2020 se va adopta soluția de remediere și ulterior se va trece la implementarea acesteia de către Antreprenor”, a transmis CNAIR miercuri după amiaza.

VIDEO

This content is blocked because it would connect to YouTube.

Lotul 1 (17 km) de pe A10 este unul dintre tronsoanele pe care autoritățile se bazau că-l vor deschide traficului anul acesta. Atât pe Lotul 1, dar și pe Lotul 2 (24 km) lucrările rămase de executat încă înseamnă mai mult ca sigur că în acest an nu va exista o inaugurare.

Din primăvară autoritățile de la drumuri au pus presiune pe constructori, au început să deblocheze proiectele și să rezolve din problemele administrative, însă mobilizarea celor doi constructori a venit prea târziu. Chiar dacă acum cele două șantiere sunt active și există mișcare serioasă, volumul de lucrări rămase de executat este unul destul de mare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alunecare de teren autostradaautostrada a10Autostrada A10 Sebeș - Turda
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes