stiripescurt.ro
POLITICA

Bolojan îi cere lui Iohannis să nu se implice în alegerile din PNL

Bolojan îi cere lui Iohannis să nu se implice în alegerile din PNL
Bolojan îi cere lui Iohannis să nu se implice în alegerile din PNL

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a vorbit, duminică, la Prima TV, despre alegerile intene din PNL. El a afirmat că, în opinia sa, Congresul va valida şi poziţia administrativă a celui care va câştiga competiţia, fie că este premierul, fie că este preşedintele Camerei Deputaţilor. ”Când un candidat nu este recunoscut de partidul lui, i se ştirbeşte autoritatea”, afirmă Bolojan, care speră, însă, ca va exista o competiţie în PNL care ”să nu facă ca lucrurile să nu mai poată funcţiona”.

”În lumea politică, nu există o singură dată să fii perdant şi după aceea ieşi. În lumea politică avem exemple istorice – şi din România şi din alte ţări – poţi să pierzi alegeri şi după care poţi să câştigi. Gândiţi-vă la preşedintele Emil Constantinescu de exemplu. Deci nu înseamnă că dacă ai pierdut nişte alegeri în anumite condiţii nu mai poţi reveni după aceea în politică. Rămâne de văzut asta. E clar că, în general, e bine să nu pierzi de foarte multe ori pentru că devii un perdant şi oamenii nu se mai raportează la tine”, a declarat Bolojan.

Liderul PNL Bihor a vorbit şi de implicarea preşedintelui României în alegerile interne ale PNL: ”Nu cred că trebuie să se implice, dar trebuie să discutăm deschis şi această chestiune. Întotdeauna între preşedintele României şi partidul preşedintelui, chiar dacă nu a fost o legătură explicită sau chiar dacă preşedintele nu este pasionat de ceea ce se întâmplă în detaliu în partidul respectiv, totusi, o parte din membrii partidului, din oamenii de decizie, se uită să vadă cam ce ar dori preşedintele României. Probabil, oricum, o parte din colegi se uită să vadă dacă s-ar da un semnal poate implicit, nici într-un caz explicit, deci e posibil să se întâmple treaba asta şi asta este o chestiune pe care am văzut-o în ultimii 20 de ani”.

Bolojan a mai spus că el crede  că ar trebui să existe un parteneriat între şeful statului şi premier, pentru a avea reforme.

Întrebat dacă Florin Cîțu mai poate rămâne premier, în cazul în care pierde alegerile din partid, Bolojan a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, Congresul este şi o chestiune de validare pe poziţia administrativă pe care o ocupi, nu doar un congres politic, pentru că în momentul în care un candidat nu este recunoscut de partidul lui, vă puteţi da seama că i se ştirbeşte autoritatea. Ori, neavănd autoritate, indiferent cine ar fi în situaţia asta, nu mai poate fi eficient pe poziţia administrativă pe care o ocupă. Deci, cred că va fi un efect. Ce vor face, colegii care candidează, după aceea, în pasul doi, cel care pierde, asta va rămâne la decizia lor, dar în mod cert va fi o afectare”.

Întrebat, de asemenea, dacă este de părere că în cazul unui câştig al lui Ludovic Orban, la Congres, acesta va reveni pe funcţia de premier, Bolojan a răspuns că nu ştie dacă Orban şi-ar dori să revină pe această funcţie.

”De obicei, aceste competiţii politice, chiar şi în interiorul unui partid, nu sunt doar o defilare şi o chestie de scrimă. De multe ori lucrurile degenerează. Sper să nu ajungem acolo, pentru că nu suntem în opoziţie, în aşa fel încât ce se întâmplă în PNL să aibă efecte în 2024. Ceea ce se întâmplă în PNL are efecte în guvernarea ţării, mâine, poimâine, deci trebuie gândită o competiţie care să nu facă ca lucrurile să nu mai poată funcţiona. Nu ştiu dacă domnul Orban, într-o asemenea ipostază, şi-ar dori să revină, dar eu sper ca din această competiţie, relaţiile dintre cei care concurează, să rămână la un nivel normal”, a declarat Ilie Bolojan.

Congresul PNL va fi organizat în luna septrembrie, iar pentru funcţia de preşedinte s-au anunţat doi candidaţi: Ludovic Orban – actual lider al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Florin Cîţu – actual premier al României.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Deficit bugetar și noile măsuri fiscale – Boloş: România riscă să piardă 75 de miliarde de euro

Mihnea Tudor

Moţiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a fost respinsă de Camera Deputaţilor

Mihnea Tudor

Președintele PNL, Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV, un real succes

Cristian Saghin

Nicolae Ciucă: În PNL, tinerii construiesc România modernă, din care noile generaţii să nu mai vrea să plece

Gloria Pascu

PNL: “Vintilă Brătianu este cel care a formulat principiul economic liberal Prin Noi Înșine!” Omagiem 156 de ani de la nașterea lui

Mihnea Tudor

Bode, îndemn către tineretul liberal: ”În PNL, candidatura se câştigă prin muncă”

Mihnea Tudor

Ministrul Adrian Veștea s-a întâlnit cu Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei la București

Mihnea Tudor

Europarlamentarul Rareș Bogdan: „Să vorbești de solidaritate când România e umilită mi se pare cel puțin sfidător”. El avertizează asupra creșterii sentimentului anti-european în România, pe fondul blocării țării noastre la intrarea în Schengen

Mihnea Tudor

Parlamentarul liberal Bogdan Huțucă: “Voucher-ul de vacanță trebuie folosit la hotelurile din România, nu la alimentara de la colțul străzii”

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »