Braşov: Un tren a lovit o turmă de oi şi pe ciobanul care le păzea. Bărbatul şi 20 de oi au murit

Un tren Inter-regio a lovit, vineri după-amiază, o turmă de oi şi pe ciobanul care le păzea, bărbatul şi 20 dintre animale murind pe loc. Accidentul a avut loc în judeţul Braşov, la ieşirea din Prejmer către localitatea Ozun din judeţul Covasna.

În accidentul feroviar a fost implicat trenul Inter-regio nr. 1645, care circula pe relaţia Bucureşti-Târgu Mureş.

Accidentul a avut loc la ora 15:30, vineri, în zona localităţii Prejmer, la ieşirea spre localitatea Ozun din judeţul Covasna, informează Poliţia judeţeană Braşov.„În urma evenimentului s-a produs accidentarea mortală a bărbatului şi a mai multor ovine (aproximativ 20). Din primele cercetări s-a stabilit ca persoana decedată ar fi fost surprinsă şi accidentată de locomotiva trenului, în timp ce traversa calea ferată împreună cu turma de ovine”, transmite Poliţia judeţeană Braşov.

La mai puţin de o oră de la producerea acestui accident feroviar, a avut loc un alt accident în care a fost implicat un tren, tot în judeţul Braşov.

Astfel, un bărbat care traversa liniile ferate în zona stadionului Tineretului din municipiul Braşov a fost surprins de trenul Regio nr. 11346, care circula pe ruta Zărneşti- Brasov.Victima a fost rănită, are politraumatisme, însă era conştientă atunci când echipajele medicale au ajuns la faţa locului pentru a-i acorda primele îngrijiri şi a o transporta la spital.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cioban mort brasovoi lovite de tren
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes