Brigitte Pastramă în PNL? este întrebarea care a stârnit multe comentarii, la acest sfârșit de săptămână. Vineri, s-a viralizat pe rețelele sociale o postare de pe Instagram a Brigittei Pastramă, în care ea scria nonșalant că ”Vă anunț cu bucurie că ne-am alăturat echipei viceprimarului sectorului 2, Dan Cristian Popescu”.
De aici, toată lumea a tras concluzia că soții Pastramă au intrat în PNL și, probabil, vor face parte din echipa de campanie a lui Dan Popescu, iar poza s-a rostogolit pe Facebook însoțită de nenumărate comentarii, nu foarte favorabile având în vedere trecutul divei.
Adevărul din spatele pozei
Care este adevărul din spatele acestei poze? Ne lămurește chiar viceprimarul Dan Cristian Popescu, într-o postare pe Facebook:
”În vremuri tulburi, manipulările prind repede și, atunci când sunt orchestrate cu grijă de oameni ce au învățat, probabil din familie, tehnici securiste, ajung să transforme un fake-news în bombă de presă.
Vreau să iau lucrurile pe rând pentru a înțelege cum o faptă bună este exploatată politic, meschin, pentru interese mărunte.
Azi s-a viralizat o știre falsă: Brigitte Pastramă a intrat în PNL la propunerea mea.
În primul rând, poza de la care a pornit știrea este veche de aproape două luni, deci termenul de “știre” este greșit. În al doilea rând, Brigitte Pastramă și soțul ei nu sunt membrii PNL și nici nu și-au manifestat vreun moment intenția de a deveni membrii partidului respectiv. Practic, nici nu mai vorbim de fake-news, ci de o intoxicare ce consider că a fost făcută cu bună știință.
Brigitte Pastramă și soțul său mi s-au alăturat într-o campanie de donare prin care am oferit aproximativ 300 de pachete cu bunuri destinate copiilor cu vârste între 0-3 ani, ce provin din medii defavorizate. Acțiunea a avut loc, așa cum spuneam, acum două luni, a fost organizată de Fundația Dan Cristian Popescu și a fost prezentată și asumată chiar pe această pagină.
Felul în care astăzi, oameni care nu au nimic în comun cu politica sau ideologia, s-au grăbit să judece greșit și să se erijeze în instanțe morale este dezamăgitor, dar ar putea fi totuși iertat dacă nu ar exista tot contextul prezentat mai sus.
De ce acum? De ce greșit? De ce atac? De Ce Popescu? Pentru că în acestă perioadă, “aliații noștri” de la USR-PLUS sunt concentrați pe lupta cu PNL, pentru a-și negocia poziții favorabile. Un joc politic de slabă calitate și atât.
Sunt conștient că foarte mulți cetățeni nu știu ce presupune funcția de primar, dar dacă cineva își imaginează că, odată ajuns la primărie, voi exclude anumiți oameni doar pentru că unora nu le plac, se înșală.
Abia acum se vede buna-credință a celorlalți candidați la Primăria Sectorulului 2. Vor să administreze sectorul după un casting făcut chiar de ei, vor să aleagă prin concurs cetățenii pe care îi reprezintă. Nu mi se pare normal să discriminăm prin judecăți de valoare lipsite de substanță locuitorii sectorului 2, indiferent de cât sunt de celebri sau ce greșeli au făcut în trecut.
Vreau să îi anunț că așa ceva nu se va întâmpla. Eu voi fi primarul tuturor, pentru că #Aca2ă nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a scris Dan Criastian Popescu.









Comenteaza cu profilul facebook