Meteo ANM: Weekend cu temperaturi de 39 de grade Celsius și disconfort termic, mai ales în București

Bucureștiul, sub caniculă: Meteorologii anunță weekend cu temperaturi de 39 de grade Celsius, disconfort termic accentuat și instabilitate atmosferică
Bucureștiul, sub caniculă: Meteorologii anunță weekend cu temperaturi de 39 de grade Celsius, disconfort termic accentuat și instabilitate atmosferică

Temperaturile maxime vor ajunge sâmbătă și duminică la 38 de grade, iar sâmbătă după-amiza sunt condiții pentru fenomene asociate instabilității atmosferice, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM.

Astfel, de sâmbătă până duminică, la ora 22.00, vremea în București va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Valorile temperaturii maxime se vor situa în jurul a 38 de grade, iar cele minime vor fi de 20-22 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, dar în seara zilei de sâmbătă sunt condiții pentru fenomene asociate instabilității atmosferice, respectiv intensificări ale vântului, vijelie și descărcări electrice.

Cod portocaliu de caniculă duminică

Duminică, vremea se schimbă din nou, iar ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă în 23 de județe din țară și în Capitală. În ceea ce privește zonele vizate, este vorba despre județele Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea și în Capitală.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade.

Pe de altă parte, alte județe din Dobrogea, Moldova și Transilvania vor fi sâmbătă sub avertizarea de Cod galben de caniculă. Meteorologii mai precizează că valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.

Astfel, temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bucuresticaniculadisconfort termicinstabilitate atmosfericaweekend
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes