stiripescurt.ro
Administrație localăRecomandate

Bucureștiul, ”sufocat” de poluare, mizerie, construcţii, dar şi de ”incapacitate administrativă”, conform unui raport independent

Un raport de cercetare, elaborat de un profesor universitar la solicitarea unui ONG, scoate la iveală cele mai importante 10 probleme de mediu cu care se confruntă Capitala şi propune pentru fiecare dintre acestea ”direcţii de acţiune”. Printre problemele semnalate este numărul mare al construcţiilor şi maşinilor, mizeria, lipsa spaţiilor verzi, poluarea, modul în care se face alimentarea cu apă, dar şi ceea ce autorul raportului numeşte ”incapacitate administrativă”.

Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în Bucureşti, elaborat la solicitarea Fundaţiei Comunitare Bucureşti de prof. univ. dr. Cristian Iojă, expert independent şi cadru didactic la Facultatea de Geografie din Universitatea din Bucureşti, vizează natura, calitatea aerului, adaptarea la schimbările climatice, managementul deşeurilor, infrastructura de construcţii şi transport, calitatea mediului şi mobilitatea urbană şi a fost prezentat public marţi.

Documentul prezintă, între altele, cele mai importante zece probleme legate de mediu în Capitală şi propuse o serie de soluţii, sub forma unor direcţii de acţiune.

”Bucureştiul a devenit un oraş sufocat de construcţii, ceea ce contribuie la poluarea aerului, zgomot, stres, fenomenul insulă de căldură (zone cu temperaturi mai înalte), reducerea oportunităţilor turistice şi economice, pentru sectorul serviciilor şi pentru investitori, reducerea atractivităţii şi a calităţii vieţii pentru proprii lui cetăţeni. Deseori, ponderea suprafeţelor verzi, racordarea la reţeaua de canalizare, regimul de înălţime şi volumetria nu respectă reguli urbanistice minimale”, consideră autorul, subliniind că oraşul are nevoie de o mai bună organizare şi planificare a spaţiului construit.

Capitala este, de asemenea, conform raportului, ”un oraş sufocat de maşini, fapt ce duce la poluare, zgomot, risc de accidente, salubrizare defectuoasă, degradarea spaţiilor verzi, a trotuarelor şi a spaţiilor de circulaţie personală. În acest sens, este recomandată „reinventarea mobilităţii urbane, cu accent pe eficientizarea transportului în comun, pe extinderea pistelor de biciclete şi pe rezolvarea problemei parcărilor”.

”Bucureştiul este un oraş sufocat de mizerie”, mai arată raportul, care arată că ”oraşul este aproape imposibil să fie curăţat” şi recomandă dezvoltarea unor politici publice pentru îmbunătăţirea salubrizării, care să ducă la o intervenţie concertată pentru curăţenia publică.

”Bucureştiul devine un oraş sufocat de lipsa de verdeaţă şi deconectat de la natură, ceea ce contribuie la poluare, stres, creşterea temperaturii, spaţiu restrâns pentru recreere şi sport”, subliniază documentul, care invocă statisticile care arată că în Capitală sunt raportate spaţii verzi sub limita de 26 m2/locuitor impusă de legislaţia din România, ”ceea ce afectează dramatic calitatea vieţii”.

În această direcţie, se recomandă valorificarea potenţialului existent, preluarea unor modele de succes din străinătate, impunerea unor reguli de urbanism pentru noile construcţii rezidenţiale.

Poluarea din Capitală este, de asemenea, considerată ca având ”un cost îngrijorător pentru sănătatea oamenilor şi calitatea vieţii”.

Raportul invocă, totodată, impactul schimbărilor climatice asupra oraşului despre care spune că ”este într-o continuă creştere, în special în anotimpul cald, când temperaturile devin insuportabil de ridicate”.

Bucureştiul este, de asemenea, catalogat drept ”un oraş sufocat de gunoaie”, depozitarea necontrolată fiind o problemă frecventă, iar colectarea selectivă a deşeurilor fiind considerată drept ”complet ineficientă, oglindindu-se într-o rată de reciclare redusă”.

Documentul face referire şi la alimentarea cu apă, scoţând în evidenţă ”lipsa evidentă de încredere a populaţiei în calitatea apei potabile: doar 36% din populaţie o foloseşte pentru băut , precum şi la managementul neunitar al spaţiilor verzi.

”Un oraş sufocat în incapacitate administrativă. Capacitatea instituţiilor publice de a gestiona problemele de mediu trebuie să se îmbunătăţească rapid. Fonduri şi resurse de competenţe există, la nivel local şi european, dar este important ca acestea să fie valorificate prin dialog interinstituţional şi cu ONG-urile. Direcţia de acţiune recomandată: Bucureştiul are nevoie de o intervenţie colaborativă de urgenţă pentru remedierea problemelor de mediu, la care să contribuie în mod coordonat autorităţile – indiferent de culoarea politică – societatea civilă, companiile, cetăţenii. Simplificarea unor proceduri, planificarea strategică şi cooperarea interinstituţională ar contribui decisiv la rezolvarea acestei probleme”, se mai arată în raport.

În contextul prezentării acestui raport, Fundaţia Comunitară Bucureşti a anunţat, marţi, lansarea ”Platformei de Mediu pentru Bucureşti – Intervenţie pentru un Oraş bun de trăit”, un spaţiu în care autorităţile, societatea civilă, companiile, experţii şi cetăţenii interesaţi să colaboreze în cadrul unor proiecte concertate şi structurate strategic, care să dea soluţii reale la problemele de mediu cu care se confruntă Capitala, pe termen mediu şi lung, spaţiu fără ”concurenţă politică, comercială, sau de alt tip”.

”Platforma îşi propune ca, până în 2024, Bucureştiul să devină o comunitate capabilă să producă impactul colectiv de care este nevoie pentru a-şi rezolva problemele de mediu. Acest lucru se va face prin realizarea de proiecte pilot şi consultări pentru stabilirea priorităţilor de acţiune, care vor fi dezvoltate pornind de la concluziile şi constatările Raportului de Cercetare, cu contribuţia actorilor relevanţi – autorităţi, ONG-uri, companii, experţi”, transmit iniţiatorii.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Vin ploile: Cod Portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii, până miercuri, în anumite zone din țară

Mihnea Tudor

Diana Șoșoacă, executată silit de ANAF. ”Inventează duşmani şi lansează scenarii fanteziste”, spune șeful ANAF. Reacție Șoșoacă: ”Este un ordin politic”

Cristian Saghin

Fără precedent: Amnesty International cere scuze după raportul de joi

Mihnea Tudor

Statuia lui Putin, în New York! Ea a fost amplasată la un loc de joacă din Central Park – FOTO

Mihnea Tudor

Incendiu de pădure din judeţul Vâlcea: Zeci de pompieri și o aeronavă a Forţelor Aeriene se luptă cu flăcările

Mihnea Tudor

China protestează faţă de declaraţiile emise de G7 şi UE, care critică exerciţiile militare din jurul Taiwanului: Convoacă diplomaţii europeni acreditaţi la Beijing

Mihnea Tudor

Cîţu anunță că reintroducerea supraimpozitării contractelor part-time a adus peste 100.000 de persoane fără loc de muncă: ”Guvernul trebuie să elimine această taxă urgent”

Mihnea Tudor

Provocări militare China: Exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita lui Pelosi

Cristian Saghin

Primăria Arad reduce cu două ore iluminatul public, pentru a face economie la energie

redactia

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »