Bucureștiul tot mai aproape de carantină. Propunerea INSP și răspunsul lui Arafat

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, joi, că nu crede că Bucureştiul şi Ilfovul vor fi carantinate, cum a propus Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

„Carantinarea Capitalei trebuie să se facă, dacă este să se facă, la un nivel de decizie mult mai înalt decât doar o propunere din partea INSP, pentru că impactul e unul mult mai complex decât doar aspectul sanitar.

Clar că sunt măsuri care sunt necesar de a fi implementate, unele dintre ele sunt necesare pentru limitarea contactului, mişcării, a răspândirii virusului (…), dar a carantina Bucureştiul înseamnă că am izola Bucureştiul şi Ilfovul de restul României”, a spus Raed Arafat la Antena 3.

El a precizat că acest lucru nu poate să fie făcut fără o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

La acest moment, aşa cum e trimisă adresa către mine, ordinul putea să fie emis conform legii şi validat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în 48 ore. Încă suntem în termenul de 48 de ore.

Mâine am convocat grupul tehnico-ştiinţific pentru o discuţie pe această temă, după care vom supune totuşi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă spre decizie dacă astfel de ordin poate fi emis sau nu.

Din punctul meu de vedere, nu cred că vom ajunge la a carantina Bucureştiul, în sensul de a închide Bucureştiul şi Ilfov în aceste condiţii”, a afirmat Raed Arafat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

arafatcarantina bucuresticarantinare
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes