Ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că are cunoştinţă despre problema salarizării din prefecturi care este la un nivel redus faţă de alte sisteme din România şi a adăugat că le-a transmis funcţionarilor din mai multe prefecturi care fac grevă că va rezolva aceste probleme în noua Lege a salarizării.
„Cunosc problema salarizării din prefecturi. Este într-adevăr la un nivel redus faţă de alte sisteme din România şi le-am promis foarte clar la discuţii că la noua lege a salarizării voi arăta atenţia cuvenită şi acestui aspect”, a declarat Marius Budăi, întrebat luni la Antena 3 despre subiect.
Chestionat despre sporul de 25% pentru condiţii vătămătoare şi anume stres oferit angajaţilor ANI, prin proiectul de lege adoptat de Parlament, ministrul PSD a răspuns: „Am văzut şi eu astăzi această ştire. De ce nu îi întrebaţi pe dumnealor ce stres. Există o motivare în spatele acestui amendament la proiectul votat de Parlament. Nu îl am acum în faţă”.
„Este şi repet ceea ce v-am spus tot timpul – mai întâi dacă spuneam că tăiem salarii la bugetari, săreaţi pe noi şi spuneaţi – uite Guvernul taie, promovează austeritate. Dacă se dă ceva, nu e bun. Nu ştiu care este explicaţia aici, însă abordarea trebuie să fie totuşi una corectă. Dacă ne plângem că tăiem salariile bugetarilor, ne plângem că tăiam, când le dăm, plângem că le dăm. Când este bine? Eu ştiu că s-a luat o decizie în coaliţie şi probabil exact după acest amendament ca până la noua Lege a salarizării să nu mai existe astfel de intervenţii în Parlament asupra legii existente. Noi trebuie să avem o analiză pe impact pe ce avem acum ca să ne putem face planurile viitoare”, a completat Budăi.
Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară se află în grevă luni, ei reclamând nivelul salarizării, pe care o consideră mică în comparaţie cu alte funcţii publice.
Comenteaza cu profilul facebook