Busculadă la un concert în Capitală, după ce cineva a dat cu spray iritant. Reacţia organizatorilor

Busculadă la un concert în Capitală, după ce cineva a dat cu spray iritant. Sursa foto: Instagram, colaj

Busculadă la un concert în Capitală, după ce cineva a dat cu spray iritant. Sursa foto: Instagram, colaj

Mai multe echipaje medicale au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un concert organizat în Sectorul 1 al Capitalei, unde mai mulţi tineri s-au călcat în picioare după ce o persoană a pulverizat o substanţă iritantă. ISU Bucureşti Ilfov a acordat primul ajutor unui număr de nouă tineri, cei mai mulţi dintre ei minori, care au refuzat transportul la spital. Poliţia a transmis că o unitate spitalicească din Sectorul 1, a sesizat, tot prin intermediul 112, că o persoană s-a prezentat la camera de gardă acuzând o stare de rău, pe fondul inhalaţii unei substanţe iritante.

UPDATE: Potrivit Poliţiei, în noaptea de 16/17 aprilie 2022, în jurul orei 00.40, prin apel 112, Secţia 2 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că în pe parcursul unui concert, ce se desfăşura într-o hală din sectorul 1, un participant ar fi pulverizat cu un spray iritant-lacrimogen.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, precum şi echipaje medicale. Au fost identificate nouă persoane, care părăsiseră incinta.Au fost evaluate medical, dar nu au necesitat transport la spital.

Ulterior, o unitate spitalicească din Sectorul 1, a sesizat, tot prin intermediul 112, că o persoană s-a prezentat la camera de gardă acuzând o stare de rău, pe fondul inhalaţii unei substanţe iritante, persoană care a participat la acelaşi spectacol.

S-a stabilit contextul în care a fost organizat spectacolul şi se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Zeci de tineri care s-au adunat, sâmbătă seară, la un concert organizat într-un spaţiu de pe strada Băiculeşti din Bucureşti s-au îmbrâncit pentru a putea ieşi din incintă, după ce o persoană a pulverizat în interior o substanţă iritantă. Este vorba despre o hală din apropierea unui liceu. În busculadă, un tânăr a suferit echimoze la nivelul toracelui.

Aapelul la 112 a fost primit în jurul orei 00:45. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale de la SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, inclusiv un echipaj de terapie intensivă al SMURD.

Managerul SABIF, medicul Alis Grasu, a declarat pentru News.ro că personalul medical a acordat îngrijiri medicale unui tânăr de 16 ani care a suferit escoriaţii minore şi echimoze în zona toracelui, în timpul busculadei. El nu a fost transportat la spital, plăgile fiindu-i toaletate la faţa locului.

Alţi opt tineri cu vârste de 15-16 ani au avut nevoie de îngriji medicale, nefiind răniţi grav.

Organizatorii evenimentului au reacţionat pe Instagram arătând că totul s-a întâmplat după ce o persoană necunoscută a folosit spray iritant:

„Circulă foarte multă dezinformare. S-au luat la bătaie doi indivizi, iar unul dintre ei a dat cu spray paralizant. De acolo au degenerat lucrurile, oamenii fiind speriaşi şi mergând spre uşile de la ieşire, unde s-au înghesuit şi s-au împiedicat. Nu a murit nimeni, ne cerem scuze pentru neplăcerile create, vom afla numele celui care a produs această scenă neplăcută. Nu s-a spart nicio conductă de gaze sau alte zvonuri false. Ce s-a întâmplat aseară: un participant la concert a vrut să urce pe scenă în timp ce cânta, iar dar agenţii de pază nu l-au lăsat. Acesta a folosit un spray cu piper şi l-a folosit pe agentul care păzea scena. De acolo, lumea s-a speriat şi s-a îmbulzit către ieşire”, au scris organizatorii evenimentului duminică după amiază, pe Instagram.

Ne-am gândit la Colectiv

Pe imaginile surprinse de câțiva participanți se pot vedea o mulțime de perechi de încălțăminte pierdute de tinerii care fugeau spre ieșire. Aceștia s-au călcat unii pe alții și astfel au ajuns să-și piardă încălțămintea.

Un tânăr, prins în busculada de la concert spune că nu mai vrea niciodată să calce într-o astfel de locație și mărturisește că în respectivele momente de panică s-a gândit la tragedia de la Colectiv.

“Ne-am gândit la Colectiv. Nu m-aș mai duce niciodată la așa ceva. Nu a fost bine organizat și nu mai vreau să iau parte la așa ceva. Nu mai vreau să-mi risc viața mea și a prietenilor mei. Eu chiar am rămas la urmă, până au ieșit toți prietenii mei. Prietena mea cerea apă. Toată lumea s-a călcat în picioare spre ieșire și și-au pierdut adidașii. Alcool s-a consumat foarte mult, nu știu de droguri, dar mirosea,” a povestit tânărul la Antena 3. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

busculada concertcolectivconcert sectorul 1spray paralziant
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes