Supărat că a fost data fară de la o emisiune a Realității Plus, senatorul PSD Lucian Romașcanu a reacționat pe facebook cu o postare demnă de vremurile când partidul său era condus de Adrian Năstase, între timp condamnat pentru corupție.
Mai mult sau mai puțin voalat, el trimite săgeți căte patronatul PSD al Realității, unde social democratul Cozmin Gușă este cel vizat, dar și asociatul său Maricel Păcuraru, pentru a fi mai atenți la Mădălina Dobrovolschi cea care nu i-a acceptat senatorului mesajele de partid pe care tot încerca să le comunice în emisiune, fără a ține cont de temele de discuție.
Practic, conform vechilor practici de partid, Romașcanu se face că ”îi întreabă” pe cei din conducerea Realității dacă sunt ”mulțumiți” de jurnalistă, pentru că partidul nu este. Ca pe vremuri, când presiunile asupra presei, în timpul lui Năstase, ajunseseră la cote maxime.
Comenteaza cu profilul facebook