Cercetările de până acum arată că mirosul infecţiei cu malarie poate fi depistat de câini cu un nivel de acurataţe „mai ridicat decât standardele pentru diagnosticare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)”, susține directorul departamentului de control al bolilor de la Universitatea Durham şi London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), prof. James Logan, potrivit BBC.
În Marea Britanie, o organizaţie de caritate, „Medical Detection Dogs”, a dresat deja mai mulţi câini pentru a depista malaria, cancerul şi boala Parkinson. În aceste zile, organizaţia va desfăşura studii, alături de LSHTM, legate de pandemia de Covid-19. Claire Guest, directorul acestei organizaţii, a precizat că trebuie identificat modul cel mai sigur pentru a „prinde mirosul virusului de la pacienţii infectaţi”. ”În principiu, suntem siguri că noul coronavirus poate fi detectat de câini”, a declarat el pentru surse citată.
”Depistarea ar fi rapidă, eficientă şi non-invazivă, astfel că ne-am asigura că resursele Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) ar fi folosite doar dacă este absolut necesar”, a mai adăugat Guest.
Comenteaza cu profilul facebook