Gică Popescu, prezentator la Antena 1! Va realiza seria “Super Prieteni”

Căpitanul României şi al Barcelonei, Gică Popescu, prezintă la Antena 1 seria "Super Prieteni"
Căpitanul României şi al Barcelonei, Gică Popescu, prezintă la Antena 1 seria "Super Prieteni"

Începând de miercuri, 23 iunie, de la ora 23:45, fostul mare capitan al României şi al  Barcelonei, Gică Popescu, aduce la Antena 1 şi pe as.ro o serie de interviuri-eveniment cu foşti mari jucători de fotbal ai lumii. Marele campion al României i-a vizitat pe unii dintre cei mai titraţi fotbalişti de pe planetă, pentru a le arăta telespectatorilor o latură mai puţin cunoscută a acestora.  Gheorghe Hagi, Hristo Stoicikov, Luis Figo sau Carles Puyol  își spun poveștile, vorbesc despre cele mai mari reuşite in plan personal, fac portretul tabloului de familie, dar au și alte surprize nespuse din fotbal. Toate, în cadrul filmului-eveniment Super Prieteni, realizat de Gică Popescu. 

„După acea perioadă grea pe care am traversat-o în 2014-2015, m-am întrebat ce aş putea face în perioada imediat următoare. Mi-am zis că aş vrea să călătoresc foarte mult, să îmi văd prieteni vechi, însă fiind un tip hiperactiv, am ales să fac în acelaşi timp şi o serie de interviuri cu foşti mari jucători, legende ale fotbalului mondial, alături de care eu am jucat. Trebuia să încep cu Gică Hagi, pe care eu îl consider în această elită a fotbalului mondial, alături de mari campioni!”, a declarat Gică Popescu. 

Astfel, primul interviu din seria Super Prieteni cu Gică Popescu – reporter acasă la marii fotbalisti ai lumii, difuzat miercurea aceasta, de la 23:45, pe Antena 1 şi pe as.ro îl va avea ca protagonist pe unul dintre cei mai mari jucători ai României, Gheorghe Hagi, alături de care Gică Popescu a mers la mare, la munte si la antrenamentele de la Academia de Fotbal de la Ovidiu. În platoul Antena 1, lui  Gică Popescu şi lui Cătălin Oprişan li se va alătura Mircea Lucescu, pe care Hagi l-a avut antrenor la echipa naţională, la Brescia şi, în finalul carierei, la Galatasaray. „Rolul meu nu e să găsesc un nou Hagi. Misiunea mea e să produc mulți jucători pentru România!”, spune Gheorghe Hagi în interviul acordat lui Gica Popescu la Super Prieteni. Totodată, Hagi își prezintă şi povestea ascunsă a celei mai mari academii de talente din istoria României. 

Seria marilor interviuri va continua în fiecare miercuri, de la 23:45, la Antena 1 şi pe as.ro cu Luis Figo, Carles Puyol și Hristo Stoicikov.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

antena 1fosti mari fotbalisti ai lumiigica popescuinterviuri
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes