Capul mafiei din Napoli a murit de septicemie, în închisoare

Capul mafiei din Napoli a murit de septicemie, în închisoare
Capul mafiei din Napoli a murit de septicemie, în închisoare

Raffaele Cutolo, capul  mafiei din Napoli, a murit în închisoare, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei septicemii, potrivit  presei italiene, citată de AFP.

Considera  unul din cei mai sângeroşi capi ai mafiei anilor  ’70-’80,  Cutolo era internat sub pază la spitalul din Parma. 

Ultimii 57 de ani, Cutolo i-a petrecut în pușcărie, dar, în tot acest timp nu a părut nicio clipă să regrete crimele comise și nici nu a  colaborat cu justiția.

Cu talent poetic, Cutolo a fost poreclit Profesorul de către ceilalți deținuți.

Gruparea fondată de el, Nuova Camorra Organizzata, comanda toate celelalte clanuri mafiote napolitane. Cutolo o conducea din penitenciarele unde şi-a petrecut practic toată viaţa de adult. El avea puteri atât de mari, încât era în relaţii şi cu serviciile secrete şi clasa politică din Italia.

Născut în Napoli, în  1941, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pe când avea numai 22 de ani, pentru uciderea unui bărbat care îi jignise sora. Cu toate acestea, a reuşit prin contactele sale să obţină pentru mafioţi contracte mari la reconstrucţia oraşului Irpinia din sudul Italiei, distrus în 1980 de un cutremur în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproape 3000 de oameni.

Imperiul infracţional condus de Cutolo câştiga bani din cele mai diverse activităţi, de la contrabanda cu ţigări la contractele cu administraţia publică. 

În acelaşi timp, sub conducerea lui s-au înregistrat în medie 300 de omoruri pe an.

Cutolo a susţinut de mai multe ori că deţine secrete care ar putea distruge statul italian, dar nu le-a folosit niciodată.

Scriitorul Roberto Saviano, cunoscător al Mafiei şi ameninţat chiar cu moartea pentru dezvăluirile despre aceasta, a declarat, conform ziarului La Stampa, că “Profesorul” a fost “un naş mai puternic decât un prim-ministru. O putere care l-a ţinut în închisoare toată viaţa”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

capul mafiei napoli a muritcutoloCutolo a avut septicemieCutolo a murit in inchisoaredecedatmafiaNapoliRaffaele Cutolo
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes