Administrație locală Recomandate

Carantina în Timişoara: Raed Arafat va semna ordinul. Ce se închide și ce rămâne deschis. Apel către timișoreni

Raed Arafat, șeful DSU, a anunţat că urmează să semneze ordinul de carantinare a Timişoarei şi comunelor limitrofe, Giroc, Mosnita Nouă, Dumbrăviţa şi Ghiroda. El a adăugat că la sfârşit de săptămâna vor rămâne deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile. Mall-urile şi terasele vor fi închise.

”Trebuie să ne uităm la situaţia în care ne aflăm acum. Timişoara are cea mai mare incindeta dintre municipiile care au incidenţa mare. În ultiima perioadă am asistat la o creştere zilnică. În acelaşi timp, în sectorul sanitar există o presiune foarte mare, paturile de AŢI sunt pline şi greutatea de a găşi locuri pentru pacienţii cu oxigen. De ce sectorul sanitar acum este sub o presiune mai mare acum decât în noiembrie – decembrie. Pentru că acesta vine peste valul trecut, iar secţiile de AŢI nu sunt goale, ele vin cu pacienţi din valul trecut, şi asta înseamnă că putem să ajungem oricând să nu mai avem locuri. Este clar, singură metodă de a limita raspândirea virusului este limitarea deplasărilor, binenţeles şi masca şi igienă”, a declarat Arafat.

Şeful DSU a adăugat că este ”foarte corectă” decizia carantinarii Timişoarei în acest moment.

De ce acum? Dacă începem acum, este posibil să iasă Timişoara din carantină peste 14 zile, hai să zicem la 21 de zile. Începerea acum este foarte corectă şi cred că asta am căzut de acord în cadrul comitetului. Dacă carantinam doar unele localităţi, şi aţi văzut că nu este vorba numai de Timișoara, ci include comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Moșnita Nouă, Giroc, care vor fi tratate că un tot întreg. Asta va face mai uşor controlul. Dacă noi carantinam o localitate din care oamenii toată ziua pleacă şi se întorc în Timisoara, dacă carantinam Timişoara fără să carantinam locurile în care oamenii se întorc seară, atunci nu ajută. Înţelegem foarte bine cu toţii că nu este o măsură placuta, uşoară. Suntem deja sub presiunea pandemiei, dar din păcate nici virusul nu este cel de acum un an, avem o tulpină nouă care se răspândeşte mai uşor. Sunt ţări, în Ungaria, deja au ajuns la 7000 de cazuri. Asta ne arată că trebuie să fim foarte precauţi. Asta va trebui să meargă în paralel cu campania de vaccinare”, a declarat Arafat.

El a precizat că ştie că trebuie să crească numărul dozelor de vaccin care vor fi direcţionate spre Timişoara.

”Domnul preşedinte al Consiliului Judeţean zice că trebuie să intensificăm vaccinarea în Timişoara şi zonele mai afectate. Asta ştiu, că urmează să crească numărul dozelor în zone că Timșioara, să putem controla situaţia mai bine. Sunt 2 situaţii aici, numărul de vaccinare care intră în ţară şi faptul că vaccinul are efect după câteva săptămâni. Toate aceste aspecte au fost luate în calcul. Am văzut îngrijorarea preşedintelui Consiliului Judeţean, primar, prefect, în sensul în care nimeni nu vrea să ia măsuri exagerate, dar toată lumea vrea măsuri care să vină în sprijinul populaţiei”, a mai declarat Arafat.

Apel către timișoreni

Raed Arafat a mai precizat că urmează să semneze ordinul de carantinare:

”Urmează să semnez ordiul în conformitate cu toate prevederile care sunt în vigoare. Sunt 2 tipuri de măsuri – generale şi care se aplică în timpul weekendului. În weekend vor rămâne deschise doar magazinele alimentare, farmaciile, nu vor fi deshise mall urile, centrele comerciale şi celalate magazine. Tocmai că să încurajăm oamenii să nu iasă decât dacă e stric necesar”, a spus Arafat.

Şeful DSU a făcut apel la populaţie să suporte măsurile impuse de carantină:

Apelul către populaţie este să suprote aceste măsuri şi să înţeleagă de ce le luăm. E o presiune asupra oricărui om, dar să fie toată lumea responsabilă. Ieşiţi numai dacă trebuie. Declaraţiile să fie reale. Să nu ieşiţi din localitate dacă nu trebuie să ieşiţi, să nu ieşiţi pentru anumite activităţi care nu sunt prevăzute şi sperăm că în cel mai scurt timp să se revină la o situaţie cât mai aproape de normal. În acest moment, cred că decizia pe care a luat o comitetul cred că trebuia să fie luată la acest moment şi sper că impactul să fie cel scontat în următoarea perioadă”, a mai anunţat Arafat.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, sâmbătă, în cadrul unei şedinţe, carantinarea municipiului Timişoara şi a comunelor periurbane Giroc, Moșnita Nouă, Dumbrăviţa şi Ghiroda. Decizia va intră în vigoare în dată de 8 martie, de la ora 00.00.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Primăria Capitalei colectează jucării pentru copiii din centrele de plasament

Daniela Arnăutu

PNL, USR PLUS şi UDMR au căzut la pace cu privire la un act adiţional la Acordul de guvernare, potrivit căruia deciziile politice majore se iau cu acordul formaţiunilor din coaliţie

Daniela Arnăutu

Ședință de foc în Coaliție – Moşteanu: Premierul este primul răspunzător de îndeplinirea planului de guvernare

Mihnea Tudor

Un MIG s-a prăbuşit în judeţul Mureş. Pilotul s-a catapultat

Mircea Furdu

Laura Zarafin, medic ATI Spitalul Colentina, despre Vlad Voiculescu: Ne-a făcut un foarte mare rău tuturor. Nimeni nu poate ascunde morţii

Daniela Arnăutu

Arşinel şi soţia, internaţi la „Balş”, cu Covid-19, la două luni de la vaccinare

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »