Care sunt noile restricții, care intră în vigoare de LUNI – Lista COMPLETĂ

Care sunt noile restricții, care intră în vigoare de LUNI - Lista COMPLETĂ
Care sunt noile restricții, care intră în vigoare de LUNI - Lista COMPLETĂ

Pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ca, de luni, să instituie măsuri de siguranță valabile pe tot teritoriul țării.

Astfel, masca este obligatorie pe tot teritoriul țării, restricții de circulație și declarație pe proprie răspundere noaptea, cursurile în învățământul preuniversitar să se desfășoare online, reuniunile și petrecerile publice sau private, în spații închise sau deschise, să fie interzise, magazinele să își închidă programul la ora 21;00, iar piețele care se află în spații închise să își suspende activitatea, în timp ce cele din spații deschise își pot continuă activitatea.

Lista restricțiilor, de luni:

Conform documentului emis de CNSU, intră în vigoare următoarele măsuri:

– instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârstă de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

– toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemunca sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțîn două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferența de cel puțin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.

– în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

– în toate localitățile din România, să fie interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situații: pe baza legitimației de serviciu, a adeverinței eliberate de angajator sau a declarației pe propria răspundere, în funcție de situație:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afară localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, dată nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, dată completării și semnătură.

– interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

– suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, targurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Acrtivitatea restaurantelor, barurilor…

Pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile următoarele reguli și măsuri:

– activitatea este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

De asemenea, CNSU propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ce restrictii intra in vigoare circulatie noaptea declaratie pe propria raspundere lista restrictii masuri de siguranta piete inchise restrictii de luni
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes