Cartel Alfa, protest la Ministerul de Finanţe, pentru un salariu minim decent şi pensii echitabile

Protestele sindicaliştilor va continua până la sfârșitul lunii februarie, Ministerul Finanţelor urmând a mai fi pichetat în zilele 2, 9 şi 15 februarie.

Sindicaliştii au o serie de revendicări, între care ”un salariu minim decent”, ”pensii echitabile”, ”servicii publice de calitate”, ”deblocarea negocierii colective”, ”taxare justă” şi ”aplicarea corectă a legislaţiei”. 

Sindicaliştii acuză ”politica de austeritate în domeniul salarizării” şi salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net.

”În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim guvernul a negat propria formulă de calcul, de asemenea ignorând legislaţia în vigoare”, au mai transmis sindicaliştii, potrivit  news.ro. 

Aceştia protestează şi faţă de ”îngheţare a unor drepturi salariale, deşi piaţa muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce priveşte coşul brut al orei de muncă este la 35% din media UE”. 

De asemenea, sindicaliştii vor mai picheta Ministerul Muncii, sediile din Bucureşti ale USR-PLUS şi UDMR, dar şi prefecturile Sibiu, Galaţi, Buzău şi Mehedinţi. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cartel alfa minister finante pensii echitabile protest salariu minim decent
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes