Curtea Constutuţională a decis, cu unanimitate de voturi, că este neconstituţională sintagma din lege care reglementează diferit tulburarea liniştii publice în mediul urban faţă de rural.
Prin urmare, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „în mediul urban” din cuprinsul art. 2 pct 27) din Legea nr. 61/199l pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, potrivit comunicatului de presă al instituţiei.
Articolul din acest act normativ la care face referire Curtea şi în care se regăseşte sintagma declarată neconstituţională precizează următoarele: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”.
„În esenţă, Curtea a reţinut că art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 reglementează o contravenţie în scopul asigurării respectării vieţii private în sfera relaţiilor dintre particulari, însă norma contravenţională protejează drepturile persoanelor din mediul urban. Ca urmare, Curtea a reţinut că între locuitorii din mediul urban şi aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul garantării liniştii în spaţiul de locuit, element component al dreptului la viaţă privată. Tratamentul juridic diferit reglementat nu are la bază un criteriu obiectiv, de vreme ce rezultatul faptei ilicite – tulburarea liniştii – este acelaşi pentru toţi locuitorii, indiferent că sunt în mediul rural sau urban”, mai indică sursa citată.
Comenteaza cu profilul facebook