Cel de-al patrulea sezon Mireasa îşi desemnează câştigătorii duminica aceasta, de la 15:30, la Antena 1

Duminica aceasta, de la 15:30, la Antena 1, concurenţii îndrăgitului reality show matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro. Patru dintre cuplurile înscrise în competiţie au depus deja actele la starea civilă, iar în marea finală vor fi mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită să câştige lupta pentru marele premiu. Doar unul dintre ele va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al patrulea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1.

“Aştept cu emoţie finala acestui sezon al emisiunii Mireasa. Vreme de aproape cinci luni, sub ochii noştri, şapte perechi de tineri s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit în casa Mireasa. Dintre aceştia, patru cupluri se văd împreună pe drumul vieţii, astfel că au depus deja actele la starea civila, iar duminică, 19 decembrie, într-o ediţie specială, vedem şi cine se va căsători. Iar voi, telespectatorii fideli ai emisiunii, veţi alege familia câştigătoare a premiului de 40.000 de Euro. Vor fi aşadar emotii mari, momente de fericire, dar şi multe surprize! Vă aşteptăm alături de noi pe Antena 1, de la ora 15:30!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Ana şi Alexandru, Raluca şi Ion, Ela şi Petrică şi Maria şi Marius sunt concurenţii care vor trăi emoţii la cote maxime în finala celui de-al patrulea sezon Mireasa, la Antena 1.

Deși Ana a încercat să-l cunoască inițial pe Marius, s-a reorientat către Alexandru. La început sceptică pentru că în competiție se afla și fosta iubită a concurentului, a decis să-i acorde o șansă și relația lor a evoluat frumos de-a lungul celor aproximativ patru luni de concurs. Cu toate că au fost acuzați constant de faptul că s-au ales pentru că au primit instrucțiuni de afară, cei doi și-au continuat povestea, pe care vor să o încununeze cu o nuntă în finala Mireasa de duminică, 19 decembrie 2021. Cererea în căsătorie a venit într-o emisie live, Ana rămânând fără cuvinte atunci când Alexandru s-a aşezat în genunchi în faţa ei. Surprinderea ei a fost cu atât mai mare cu cât ei nu erau hotărâți să-și unească destinele în ultima Gală Mireasa a acesui sezon.

Încă din primele gale Mireasa, Ion și Raluca s-au ales reciproc și au decis să-și dea o șansă. Relația lor a fost presărată cu mai multe despărțiri, provocate de aspecte pe care au reușit, în cele din urmă, să le remedieze. Momentul în care concurentul a realizat că Raluca este partenera alături de care vrea să-și întemeieze o familie a fost în ultimele săptămâni, când tânăra a rezistat eroic timp de peste 6 ore în cabina telefonică, doar pentru a petrece o zi cu el, departe de casa Mireasa. Tot atunci a venit și primul ”Te iubesc” din partea lui Ion, când, cu lacrimi în ochi, el mărturisea că s-a convins de faptul că are lângă el o femeie specială. La scurt timp a și cerut-o în căsătorie în cadrul emisiunii Xtra Night Show de la Antena Stars.

Pe de altă parte, Petrică și Ela au avut de întâmpinat mai multe cumpene de-a lungul parcursului în competiţie. Lacrimi au curs pe obrajii fetei când a aflat că, deși încerca să o cunoască, fiul doamnei Ioana era atras de o altă concurentă de la Mireasa. Însă au depășit momentul și curând au ajuns să fie unul dintre cele mai solide cupluri din casă. Legătura lor a devenit cu atât mai puternică cu cât mama lui Petrică s-a împotrivit relației lor și discuțiile apăreau în rândul ambelor familii. La doar câteva zile după ce i-a mărturisit că o iubește, concurentul a decis să se logodească cu Ela, în cadrul unei cereri speciale, pe acorduri de vioară. Răspunsul a fost afirmativ și cei doi au decis să se cunune civil în marea finală din 19 decembrie, de la ora 15:30, la Antena 1.

De un parcurs special au avut parte şi Maria și Marius. Nehotărât, fiul doamnei Eugenia a jonglat cu mai multe concurente, însă s-a întors tot în brațele deschise ale Mariei. Timp de multe săptămâni, relația lor a fost pusă sub semnul întrebării și abaterile lor i-au făcut pe părinții Mariei să intervină. Cu toate acestea, ei au rămas împreună și au luptat să construiască ceva durabil. Deşi mărturisea că nu va face acest pas la Mireasa, Marius a organizat o cerere în căsătorie și a luat-o prin surprindere pe iubita sa, care credea că participă la o simplă ședință foto. Ulterior, tinerii și-au depus actele la Primărie, însă nu au spus concret dacă vor să se cunune. Poate și de această dată cei doi se vor dovedi surprinzători.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

castigatori mireasa finala mireasa mireasa simona gherghe
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes