Cele 14 fete rămase în cursă scot toate armele în lupta pentru inima Burlacului

Fetele de la Burlacul așteaptă cu înfrigurare următoarea ceremonie a trandafirului, astăzi, de la 20.30, la Antena 1, după ce în ediția trecută a emisiunii o concurentă a fost deja eliminată.

Cele 14 fete rămase în cursa pentru a câștiga inima Burlacului știu că o întâlnire cu Andi le aduce ocazia de a se apropia de el și de a-și crește șansa de a primi un trandafir la următoarea ceremonie. Rând pe rând, Iulia, Roxana și Malinka se arată fericite pentru că au fost anunțate că vor avea o întâlnire.

La scurt timp după acestea le vor urma și Catrina, Angela și Cristina, iar cea mai fericită dintre ele se va dovedi a fi Dominique, cea care va fi invitată la o întâlnire romantică în doi, nu alături de un grup de fete.

Cum vor încerca fetele să îl impresioneze, dar și ce arme va scoate fiecare la iveală în lupta pentru inima Burlacului, cei de acasă pot afla vineri, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului și pentru a abține trandafirul roșu, simbolul emisiunii, prin care Burlacul își exprima intențiile pe care le are față de o fată.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

burlaculburlacul andiburlacul aziburlacul ceremonia trandafirului
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes