Ceremonia de Ziua Naţională s-a încheiat – Şeful statului a depus o coroană de flori în memoria eroilor, dar şi a victimelor pandemiei. VIDEO

Ceremonia restrânsă organizată de Ziua Naţională în Capitală a durat mai puţin de jumătate de oră. Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor, dar şi a victimelor pandemiei şi a vorbit despre cei care luptă în prima lini împotriva pandemiei, mulţumindu-le.

UPDATE: Ceremonia restrânsă organizată cu ocazia Zilei Naţionale a durat mai puţin de jumătate de oră.

UPDATE: În alocuţiunea susţinută de Ziua Naţională, preşedintele Klus Iohannis a făcut referire la ceremonia restrânsă din cauza pandemiei.

”În această piaţă care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puţini decât de obicei”, a afirmat şeful statului, precizând că ”niciodată în ultimele decenii n-am întâmpinat 1 decembrie cu atâta îngrijorare şi strângere de inimă”.
”Criza sanitară ne obligă să marcăm Ziua Naţională în alte registre decât cele obişnuite”, a mai afirmat preşedintele.

Medicii, eroii acestui an

„Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor. Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară. Îmi exprim întreaga recunoștință față de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale și al forțelor de ordine și siguranță publică. Și, în numele tuturor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru și pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneți, vă părăsiți zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvați vieți. Cunoaștem și simțim efortul colosal făcut, din martie încoace, de personalul medical și ne vom aminti întotdeauna de tributul greu plătit de medici, de asistente și de infirmiere, de asistenți medicali și de ambulanțieri. Îi vom cinsti mereu pe cei cărora noi toți le datorăm viața celor apropiați. Totodată, felicit societatea civilă, care în toată această perioadă a fost un partener în lupta cu pandemia, printr-o mobilizare exemplară și răspunsul prompt oferit în multe situații disperate .Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generație are eroii săi! ”, a spus Klaus Iohannis.

VIDEO Ceremonie 1 Decembrie 2020

UPDATE: Şeful statului a depus o coroană de flori în memoria eroilor, dar şi a victimelor pandemiei.

De asemenea, s-a ţinut un moment de reculegere.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Şeful statului a ajuns, marţi, la ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf din Capitală.

Odată cu sosirea sa şi prezentarea onorului, ceremonia a început, cu intonarea Imnului Naţional.

Din cauza pandemiei, ceremonia are loc în format restrâns, fiind prezenţi cel mult 400 de invitaţi, stabliţi de către organizatori.

Accesul publicului în zonă este interzis, traficul rutier şi petonal fiind restriţionat temporar.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ceremonie 1 decembrieceremonie arcul de triumfiohannis ceremonie ziuia nationalaziua nationala
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes