International

China va fi chemată în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga de către Parlamentul European

Parlamentul European va vota săptămâna aceasta o rezoluție privind chemarea Chinei în fața Curții Internaționale de Justiție, din cauza adoptării legii securității care vizează Hong Kong-ul, conform Politico.

Într-un draft al rezoluției obținut de Politico și citat de hotnews.ro, Parlamentul European „critică ferm adoptarea legii securității naționale cu privire la Hong Kong de către Adunarea Naţională Populară Chineză” și cere Uniunii Europene și statelor membre să ia în considerare formularea unei plângeri la Curtea Internațională de Justiție dacă legea va fi implementată în Hong Kong.

Potrivit documentului, legea securității adoptată de Beijing încalcă Declarația comună sino-britanică privind Hong Kong și Pactul internațional pentru drepturile civile și politice.

Bütikofer, eurodeputat a Partidului Verzilor Europeni, a anunțat că asupra ultimei variante s-a ajuns la un consens cu Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Renew Europe și Conservatorii și Reformiștii Europeni, acesta fiind încrezător că rezoluția va obține sprijinul necesar la votul de vineri.

Curtea Internațională de Justiție este cea mai înaltă autoritate judiciară a Națiunilor Unite.

Alte știri de interes

Regina Elisabeta a II-a îşi pierde tronul în Barbados

Mihnea Tudor

Noua Zeelandă ar putea să-și schimbe numele cu unul indigen

Mihnea Tudor

Ambasadorul SUA în China a demisionat

Mihnea Tudor

UE testează interoperabilitatea între aplicaţii de urmărire a Covid-19 în şase state

Mihnea Tudor

Sebastian Kurz: Austria a intrat în al doilea val de coronavirus

Mihnea Tudor

Erdogan, amenințare fără precedent la adresa Franței: Nu căutaţi ceartă cu Turcia!

Saghin Cristian

Efect neașteptat al pastilelor de Paracetamol

Mihnea Tudor

Trump i-a spus jurnalistului Bob Woodward că ştia în februarie că maladia Covid-19 este „o chestie mortală”, dar voia să o minimalizeze

Saghin Cristian

Opozantul belarus Maxim Znak, un membru al Consiliului de Coordonare al opoziţiei, arestat de bărbaţi ”mascaţi” în civil

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »