Guvern

Cîmpeanu: Peste 100 de şcoli din Bucureşti au cerut să treacă la cursuri online, 9 cereri din motive epidemiologice

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi seară, că peste o sută de şcoli din Capitală au solicitat trecerea la cursuri online, nouă dintre cereri fiind bazate pe motive epidemiologice. „Singurele două inspectorate care au înregistrat un număr mare de solicitări, care reflectă şi o teamă – justificată, desigur – sunt Bucureştiul dar şi Oltul, care a înregistrat 50 de solicitări de trecere în online”, a afirmat el.

Cîmpeanu a menţionat că solicitările „trebuie să fie aprobate atunci când există acest sentiment de teamă”, întrucât altfel părinţii nu şi-ar mai trimite copiii la şcoală. CMBSU a dispus suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru 8 unităţi şcolare şi a constatat suspendarea pentru o alta.

UPDATE – Potrivit Prefecturii Bucureşti, marţi a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă în care s-a dispus suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică pentru 8 unităţi şcolare. Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Sfinţii Voievozi” – sector 1, pentru perioada 13-26 octombrie, Colegiul Tehnic „Mircea Cel Bătrân” – sector 1, pentru perioada 12-25 octombrie, Colegiul Tehnic „A. Saligny” – sector 3, pentru perioada 12-25 octombrie, Grădiniţa „Happy Tree” – sector 3, pentru perioada 12-25 octombrie, Şcoala Gimnazială nr. 194 – sector 4, pentru perioada 12-25 octombrie, Şcoala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” – sector 4, pentru perioada 12-25 octombrie, Şcoala Gimnazială nr. 135 – sector 5, pentru perioada 12-25 octombrie, Şcoala Gimnazială „I. Gh. Duca” – sector 5, pentru perioada 12-25 octombrie. „În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educaţiei (nr. 5338/01.10.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, se constată suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică pentru Şcoala Postliceală Sanitară Sf. Vasile cel Mare – Str. Gh. Pop de Băseşti Nr. 26A, sector 2, pentru perioada 11.10-24.10.2021”, a precizat sursa citată.

ŞTIREA INIŢIALĂ – „Până la această oră, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a primit 100 de cereri de suspendare a activităţii cu prezenţă fizică, este vorba de 91 de cereri de suspendare în baza articolului 3.2 şi de nouă cereri de suspendare a activităţii în baza articoluliui 6.9. Articolul 6.9 presupune şi avizul DSP şi hotărârea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, articolul 3.2 presupune decizia Inspectoratului, la solicitarea şcolii”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, marţi, la Digi 24.

Ulterior, el a precizat că în Bucureşti au făcut astfel de solicitări încă 10 şcoli. Astfel, sunt 101 cereri pe baza articolului 3.2 şi 9 pe baza articolului 6.9.

El a adăugat că în Cluj, unde rata de infectare a depăşit 10 la mie, au fost doar patru solicitări în baza articolului 3.2 şi o solicitare în baza articolului 6.9, iar în Timişoara, unde incidenţa este peste 12 la mie, au fost patru solicitări în baza articolului 3.2 şi niciuna în baza articolului 6.9

Cîmpeanu a menţionat că sunt judeţe care nu au făcut nicio solicitare: Tulcea, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Satu Mare, Sibiu.

„Singurele două inspectorate care au înregistrat un număr mare de solicitări, care reflectă şi o teamă – justificată, desigur – sunt Bucureştiul şi Oltul, care a înregistrat 50 de solicitări de trecere în online. Din discuţiile pe care le-am avut şi ieri şi astăzi cu inspectoratele şcolare judeţene a reieşit că trebuie să fie aprobate atunci când există acest sentiment de teamă, trebuie să fie aprobate pentru că, în caz contrar, dacă părinţii se tem atât de mult încât nu şi-ar mai trimite copiii la şcoală, n-are niciun sens să nu se aprobe la nivelul Inspectoratului aceste solicitări”, a explicat ministrul Educaţiei.

Cîmpeanu a precizat că aproape un sfert din şcolile din Capitală desfăşoară cursurile online.

Potrivit ministrului Educaţiei, în total la nivel naţional sunt 226 de unităţi şcolare care au cerut trecerea în online pe baza articolului 3.2 (cu aprobare ISJ/ISMB) şi 83 pe baza Art. 6.9. (pe baza de infectări, cu aviz DSP şi solicitare de hotărâre CJSU/CMBSU).

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Ministrul Sănătății solicită UE medicamente și echipe medicale care să sprijine personalul medical român din prima linie

Mircea Furdu

Bunăstare în vârful pixului: Se vede la toţi românii, susține în continuare Florin Cîțu

Mihnea Tudor

Mii de flacoane de Remdesivir, distribuite în 94 spitale din toată ţară

Gloria Pascu

Florin Cîţu anunţă soluţiile PNL pentru românii care nu-și pot plăti facturile

Mircea Furdu

Nelu Tătaru recunoaște că România nu s-a pregătit pentru criza medicală prin care trece acum

Mihnea Tudor

Florin Cîţu ia în calcul reducerea TVA la facturile de energie pentru IMM

Mircea Furdu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »