Cinci bănci, constituite într-un cartel, amendate drastic de UE

Comisia Europeană (CE) a amendat în total cu 344 de milioane de euro cinci bănci – UBS, Barclays, Royal Bank of Scotland (RBS), HSBC şi Crédit Suisse – găsite vnovate de constituirea unui cartel pe piaţa operaţiunilor de schmb valutar, o amendă care pune capăt definitiv unei anchete lansate de Bruxelles în 2013 şi în care s-au aplicat deja sancţiuni în sumă de un miliard de euro, relatează AFP.

Aceste amenzi închid cea de a treia parte a unei anchete efectuate începând din 2013, în care s-au aplicat amenzi în valoare de 1.07 miliarde de euro în 2019.

Această anchetă a arătat că traderi însărcinaţi cu operaţiuni spot cu anumite valute care acţionau în numele băncilor sancţionate se coordonau în strategiile de negociere.

”Hotărârile noastre privind cartelurile (…) arată clar că Comisia vrea să vegheze ca sectorul financiar să fie sănătos şi concurenţial”, subliniază, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager.

Complicitatea celor cinci bănci ”a adus atingere integrităţii sectorului financiar, în detrimentul economiei şi consumatorilor euroepni”, sublinaiză ea.

Soluţionarea dosarului a făcut obiectul unei tranzacţii cu patru dintre cele cinci grupuri implicate.

Banca elveţiană UBS a beneficiat de o imunitate totală, după ce a dezvăluit dosarul Comisiei Europene, care i-a permis să nu fie amendată cu 94 de milioane de euor, în pofida implicării sale în practici frauduloase.

Cele trei bănci britanice – Barclays, RBS şi HSBC – au beneficiar de reduceri ale amenzilor, după ce şi-au recunoscut faptele şi au colaborat în cadrul anchetei.

Sancţiunile lor financiare se ridică la 54,3 milioane de euro, 32,5 milioane de euro şi, respectiv, 174,3 milioane de euro.

Crédit Suisse, în schimb, nu a cooperat şi nu a beneficiat de reduceri prevăzute de proceduri. Banca elveţiană a fost amendată cu 83,3 milioane de auro.

Aceste sancţiuni ţin cont de valoarea veniturlor realizate de către fiecare dintre bănci în Europa, de gradul gravităţii şi de durata infracţiunilor constatate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenda banci cartel schimb valutar
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes