Cinci persoane decedate şi două rănite în urma unui accidentu din Suceava

09.11.2024
19:32

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceni, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceni, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, una dintre persoanele decedate este un copil în vârstă de patru ani. De asemenea, cei doi răniţi sunt minori.

Iniţial, autorităţile au anunţat decesul a trei persoane şi rănirea altor trei, însă numărul morţilor a crescut.

“Din nefericire, şi pentru cea de-a patra persoană, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul. Cei doi minori vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. (…) După reverificarea zonei, sub cupola unui autoturism răsturnat în şanţ, a fost identificată o a şaptea victimă. Este vorba despre un minor în vârstă de aproximativ patru ani. Din nefericire, acesta are leziuni incompatibile cu viaţa”, au precizat oficialii ISU.

În urma acestui accident, în care au fost implicate două autoturisme, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Impactul a fost atât de puternic că patru persoane au fost încarcerate.

La locul intervenţiei au acţionat două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

accident masina scoalaaccident suceava
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes