Kamala Harris devine prima femeie de culoare în funcția de vicepreședinte în SUA, după ce americanii au avut parte de două mandate de președinte ale unui american de culoare, Barack Obama. În culmea fericirii, Kamala Harris scrie că aceste alegeri sunt despre sufletul Americii și despre dorința americanilor de a lupta. Ea l-a sunat pe Joe Biden să îl felicite pentru victoria în alegeri, înregistrând convorbirea într-un clip melodramatic repetând de mai multe ori ”Am reușit, Joe!”.
Deși mai toată lumea a asimilat-o drept un politician de culoare, aceasta este în primul rând mândră de rădăcinile ei indiene.
Floare de lotus
Numele ei indian înseamnă „floare de lotus” și reprezintă un simbol puternic în această cultură.
Kamala Devi Harris este o avocata americană care a ocupat funcția de senator al Statelor Unite pentru California din 2017, și a 49-lea vicepreședintă al Statelor Unite ale Americii.
Născută în Oakland, California dintr-o mama imigrata din Chennai, India, și tată de origine jamaicană, Harris a absolvit Universitatea Howard și Hastings College of the Law din San Francisco. Și-a început carieră în biroul procurorului din Comitatul Alameda, înainte de a fi recrutată în biroul procurorului districtual din San Francisco și mai târziu în biroul procurorului orașului San Francisco.
În 2003, a fost aleasă procuroare în acest oraș. A fost aleasă procuroare generală a Californiei în 2010 și realeasă în 2014.
A învins-o pe Loretta Sanchez la alegerile pentru Senat din 2016 devenind a două femeie de culoare și prima americancă de origine sud-asiatică care a servit în Senatul Statelor Unite. În calitate de senator, a pledat pentru reforma sistemului sanitar, eliminarea canabisului din anexa I la Legea privind substanțele controlate, ajutarea imigranților fără acte pentru a obține cetățenia, legea DREAM (Development, Relief, and Education for Alien Minors Act), interzicerea armelor de asalt și reforma fiscală progresivă.
Harris a candidat pentru nominalizarea democrată la președinție la alegerile din 2020 și a atras atenția publicului național înainte de a-și încheia campania pe 3 decembrie 2019. Și-a anunțat candidatura pentru vicepreședinție alături de candidatul Joe Biden la alegerile din 2020.
Ea este prima americancă de origine asiatică și a treia femeie după Geraldine Ferraro și Sarah Palin care candidează pentru vicepreședinție din partea unui partid major











Comenteaza cu profilul facebook