Ciolacu, după sedint coaliției: “Discuţiile de astăzi au fost aplicate, îmi cer scuze că nu pot să dau detalii, dar nici nu am ajuns la o formă finală”

Liderii coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor, împreună cu premierul Nicolae Ciucă s-au întâlnit miercuri într-o şedinţă a coaliţiei, la Palatul Victoria. Şedinţa trebuia să aibă loc marţi însă a fost amânată după ce PNL şi PSD nu au ajuns la un acord în privinţa măsurilor care vor fi luate de Executiv în criza facturilor, pentru perioada de după 1 aprilie, când actualele măsuri de compensare şi plafonare nu se vor mai aplica. Cele două formaţiuni nu se înţeleg nici în privinţa măsurilor de reducere a majorărilor de preţuri la alimente şi combustibili. Florin Cîţu a transmis că liberalii preferă o reducere a taxelor decât să se umble la preţuri.

“Discuţiile de astăzi au fost aplicate, îmi cer scuze că nu pot să dau detalii, dar nici nu am ajuns la o formă finală, pachetul gândit de colegii mei cu specialiştii de la partid, împreună cu ministrul de Finanţe a fost prezentat primului ministru şi grupului de lucru care s-a creat”, afirmă el.

“Am avut o întâlnire la primul ministru împreună cu ceilalţi preşedinţi ai coaliţiei şi secretarii generali ai partidelor, o întâlnire convenită pentru a vedea unde am ajuns cu soluţiile în ceea ce priveşte această criză în energie. Părerea mea şi am văzut că şi a domnului Cîţu şi a primului ministru, prioritatea unu a acestei guvernării este această criză în energie. Guvernul trebuie să vină cât mai repede cu soluţiile cele mai bune. (…) Am avut discuţia cu domnul prim-ministru, cred că până în şedinţa de Guvern, Guvernul va veni cu o propunere pentru luna ianuarie”, a afirmat liderul PSD.

El a precizat că din februarie lucrurile vor fi mai eficiente şi mai predictibile în privinţa facturilor la energie.

“Legea nu a fost nici bine aplicată, nici foarte bine explicată, normele au venit un pic întârziat şi s-a creat acea problemă, o să se regleze în următoarele luni şi aici premierul sunt ferm convins că va veni cu o soluţie. Important e că pe lunile februarie, martie deja avem ceva eficient şi ceva predictibil. Avem o garanţie. Este o plafonare cu o compensare de la bugetul statului”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

El a menţionat că nu caută vinovaţi pentru această situaţie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

discutii coalitiefacturi energieplafonare preturisolutii guvern
redactia

Alte stiri de interes