Cioloș: Daea este un incompetent. România o ia pe calea crizei alimentare

Dacian Cioloş consideră că ministrul Agriculturii, Petre Daea, trebuie să îşi dea demisia pentru că „a fost incapabil” să ia măsurile necesare împotriva răspândirii pestei porcine.


„Eşecul cere asumare şi asumarea cere demisie. Nu pricep cum un ministru, cel al Agriculturii, care a fost incapabil să ia măsurile necesare împotriva răspândirii pestei porcine este astăzi calificat să gestioneze propriul dezastru. Când nu ai fost capabil să implementezi măsurile pe care le aveai la dispoziţie, le ştiai şi erai conştient de ce urmează, înseamnă că eşti incompetent. Niciun partid cât de cât responsabil nu te mai poate păstra în funcţie. Dar, în loc de demisie, domnul Daea îşi face din nou bilanţul. Cifre şi recorduri la hectar, ca pe vremea când mâncam salam cu soia. Asta, în timp ce România o ia pe calea crizei alimentare în care salamul sau ceafa de porc vor fi, din nou, ca în comunism, din soia. În România guvernării lui Dragnea, el însuşi crescător de porci, porcii mor pe capete şi sunt aruncaţi în apa Dunării, ca să avem pe lângă o catastrofă alimentară şi una ecologică. Ce nu sfârşeşte în Dunăre se aruncă în incineratoare odată cu o întreaga industrie construită pe capitalul românesc”, a scris Cioloş, miercuri, pe Facebook.

„PSD e un partid care ştie să promită, ştie să împartă banii altora şi cu acelaşi cinism ştie să distrugă munca altora. M-aş aştepta, deci, ca domnul ministru Daea să o tragă de mânuţă pe doamna premier Dăncilă, care coordonează şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi să plece amândoi tiptil şi ruşinaţi din Guvern. Singurul bilanţ pe care şi-l pot permite este cel al distrugerii unui sector prin incompetenţă şi corupţie ca mod de a guverna. Şi vreau să le spună crescătorilor de animale şi celor care şi-au pierdut sau riscă să-şi piardă porcul de Crăciun cum au de gând să rezolve problema. Pentru că nu mă aştept la nicio urmă de decenţă din partea lor”, a adăugat Cioloş în mesajul postat.

DISTRIBUIE

Comenteaza cu profilul facebook

Stiri din aceeasi categorie