Cioloș: Vorbim prea mult, politic, despre vaccinare

Cioloș: Vorbim prea mult, politic, despre vaccinare
Cioloș: Vorbim prea mult, politic, despre vaccinare

Copreşedintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, afirmă că s-a vaccinat anti-COVID şi a şi trecut prin boală, însă explică faptul că nu crede că oamenii se vaccinează pentru că politicienii îi îndeamnă să facă acest lucru. El consideră că subiectul vaccinării a fost politizat, că „politicienii lasă impresia că se pricep la toate” şi că inclusiv campania de vaccinare anti-COVID a fost folosită în scop politic.

„E o informaţie publică faptul că m-am vaccinat. Cred că şi ăsta (subiectul vaccinării – n. r.) l-am politizat pre mult. Vorbim prea mult politic de vaccinare. Eu cred că trebuie să vorbească oamenii care se pricep la lucrurile astea, oamenii care pot să vină cu argumente, că e vorba de sănătatea noastră. Evident că eu am grijă de sănătatea mea. (…) Politicienii lasă impresia că ei se pricep la toate şi vedeţi cum intră în gardă cu tot felul de subiecte cu care se pricep la toate şi în loc că stea de vorbă cu oameni care chiar se pricep, să asculte opinii şi din societate, să asculte şi opinii şi argumente de la specialişti, să încerce să le traducă oamenilor, folosesc politic lucrurile astea”, a declarat Dacian Cioloş duminică, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic. 

Eurodeputatul a apreciat că şi campania de vaccinare „a fost folosită politic” şi că, în loc să fie coordonată de la nivelul Ministerului Sănătăţii, a fost dusă în subordinea primului-ministru.

 „Acuma sunt de vină miniştrii USR PLUS că nu a mers bine campania de vaccinare care a fost coordonată de premier. Deci nu trebuie politizate lucrurile astea”, a completat el. Cioloş a reafirmat că s-a vaccinat, dar că nu crede că dacă îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, exemplul său ar fi urmat.

„Eu nu cred că dacă eu îi îndemn, oamenii o să se vaccineze. Eu am spus că m-am vaccinat, mi-am spus opinia întotdeauna, am trecut şi prin boală, încă mai am şi imunitatea dată de boală, am fost transparent cu lucrurile astea. Dar sănătatea e o treabă serioasă, pe mine mă preocupă sănătatea mea, a familiei mele, caut informaţii, încerc să înţeleg lucruri, pot să îmi schimb opinia şi să îmi las să evolueze opinia atunci când vin cu argumente, când am semne de întrebare revin cu ele, pentru sunt un om şi eu, la fel ca ceilalţi oameni”, a mai afirmat Dacian Cioloş.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

campanie vaccinarecioloscovidpolitizata
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes