Premierul Florin Cîţu, a declarat, luni, în şedinţa conducerii PNL, după ce ministrul Transporturilor l-a numit ”zombie politic”, că data viitoare când se mai întâmplă aşa ceva, va lua o decizie imediat şi a avertizat că atunci când un ministru mai atacă prim-ministrul, imediat pleacă acasă.
Premierul Florin Cîţu a lansat un atac dur la adresa ministrului USR PLUS al Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce acesta l-a criticat în aceiaşi termeni într-un interviu pentru G4Media.
Surse participante la şedinţă au relatat că şeful Executivului a afirmat că data viitoare când se mai întâmplă aşa ceva, va lua o decizie imediat.
El a lansat şi un avertisment: ”Când un ministru mai atacă prim-ministrul, imediat pleacă acasă”.
În ceea ce priveşte situaţia de la Ministerul Sănătăţii, de unde a fost demis Vlad Voiculescu, a afirmat că trebuie verifivat cum au fost făcute bugetele şi numirile.
Cătălin Drulă, vicepreşedinte USR PLUS şi ministru al Transporturilor, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîţu pentru demiterea lui Vlad Voiculescu într-un interviu pentur G4Media.
”Un zombie politic”, îl caracterizează Drulă pe Cîţu, arătând că acesta şi-a pierdut încrederea principalului partener de coaliţie.
Întrebat despre un eventual vot al USR PLUS la moţiunea de cenzură anunţată de PSD, Cătălin Drulă a afirmat: ”în politică toate opţiunile trebuie să fie pe masă, dar cred că suntem departe”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă că premierul nu poate fi schimbat doar pentru că “nu-i convine unui partid din coaliţie că a fost schimbat un ministru lipsit de performanţă”, referindu-se la USR PLUS.
“Orice ministru trebuie să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să-şi scrie demisia. Dacă nu şi-a scris demisia, trebuie să ştie că va pleca acasă exact cum a plecat acasă Voiculescu”, atenţionează Orban. El susţine că liberalii aşteaptă “să se termine exerciţiul acesta de supărare, de orgoliu, şi să fie desemnat un ministru din partea USR PLUS care într-adevăr să pună sănătatea pe roate”.
Comenteaza cu profilul facebook