Cîţu, înaintea întâlnirii cu PSD: Cine ştie, poate astăzi este ziua în care îşi vor cere scuze

Premierul Florin Cîțu susține că România a ieșit din ”topul rușinii”, în ultimul an, având o rată a inflației mult mai mică decât s-a preconizat, comparativ cu perioada în care a fost la guvernare PSD, când țara noastră era ”campioană” la inflație. Acum, scrie premierul pe Facebook, ”pregătim măsurile pentru perioada post-pandemie și pentru a asigura cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic pentru toți românii”:

”În guvernarea PSD România a avut cea mai mare rată a inflaţiei din UE 3 ani la rând. Mai clar, România a condus topul ruşinii în UE 3 ani la rand când a fost guvernată de socialişti. Rata inflaţiei în guvernarea PSD a ajuns la 5.4%. Nici până azi psd-istii nu şi-au cerut scuze în faţa românilor pentru o astfel de “performanţă”. Cine ştie, poate astăzi este ziua în care îşi vor cere scuze”, scrie Florin Cîţu.

Premierul consideră că este o zi bună pentru a mai demonta ”un fake news”:

”Astăzi distrug cu date fake news-ul apărut în aceste zile despre inflaţie. Astăzi România este pe locul şase în UE cu o rata a inflaţiei de 2.7%. Am arătat că avem cele mai bune măsuri pentru a avea creştere economică, cea mai rapidă revenire economică şi am scos România din topul ruşinii. Asta înseamnă guvenare pe principii liberale”, afirmă Cîţu pe Facebook.

El anunţă că Guvernul pregăteşte măsurile pentru perioada post-pandemie şi pentru a asigura cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic pentru toţi românii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

citu inflatie psdcrestere economica romaniaflorin cituintalnire cu psdpnrrrata inflatiei romania
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes