Ce mai citim pe net

Cîțu l-a demis pe Berbecar pentru că a respectat ceea ce… Cîțu a decis prin OUG, dar a uitat

Premierul Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Berbecar în baza unui argument fals, deoarece i-a reproșat acestuia că nu a făcut nicio „evaluare” a spitalelor, în acest an, în condițiile în care chiar prim-ministrul a emis o ordonanță în care se prevede „suspendarea evaluărilor de spitale pe perioada stării de alertă”.

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Vlad Teodor Berbecar, anunță că a aflat de demiterea sa, de către premierul Cîțu, de la televizor. „Avea nevoie de un nou țap ispășitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanța și eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituție publică din subordinea Guvernului”, a scris pe pagina sa de socializare Berbecar, un specialist recunoscut în domeniu.

Berbecar explică eroare făcută de Cîțu

„Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin C]’u. Motivul oficial este că de la numirea în funcție nu au mai avut loc evaluări ale unităților sanitare.

Poate Florin Cîțu nu știe, dar în cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de același premier. Practic, Florin Citu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o luna de zile înainte că eu să fiu numit în funcție.

Chiar și în această situație, activitatea de acreditare a continuat, dovadă fiind ordinele cu unitățile sanitare cu paturi încadrate în categorii de acreditare, care au fost publicate lunar în Monitorul Oficial, inclusiv în luna septembrie.

Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale și-au schimbat structurile de funcționare, transformându-se în spitale pentru pacienții COVID, ANMCS-ul și-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, anume vizite de monitorizare tematică.

Astfel, în perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unități sanitare din toată țară, urmând că din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare. Printre temele de monitorizare tematică desfășurate anul acesta s-a aflat și siguranță echipamentelor și a instalațiilor. În ciuda faptului că verificarea instalațiilor de oxigen sau a instalațiilor electrice nu întră în atribuțiile Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluși și unii indicatori meniți să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic.

Premierul Florin Cîțu avea nevoie de un nou țap ispășitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanța și eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituție publică din subordinea Guvernului”, a scris Berbecar, pe Facebook.

Berbecar, medic de profesie, este absolvent al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București și medic specialist medicină internă cu experiență de peste 8 ani în domeniul sănătății. El este membru fondator al European MD PhD Association și al Asociației ”Caravana cu Medici”, unde a activat că secretar general în ultimii 6 ani.

Prim-ministrul Florin Citu a anunțat, vineri, că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis, și că l-a destituit pe președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Vlad Teodor Berbecar.

„Am luat două decizii. În primul rând, l-am sunat pe domnul primar al Constanței, Virgil Chițac, și am cerut să o demită din funcție pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecțioase. În același timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe președintele ANMCS, care de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare și era în atribuțiile domniei sale să facă evaluări și în ceea ce privește acreditarile spitalelor din România. Mai ales că la acest spital din Constanța avem mai multe nereguli, pe care le-am descoperit în acest moment”, a afirmat premierul, la Palatul Victoria.

El a adăugat că președintele ANMCS nu a făcut nicio evaluare „fizică”, „nu a mers la spitale, cu evaluatorii”, ci s-a „bazat doar pe declarații pe proprie răspundere” ale managerilor unităților sanitare.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Predică antivaccinare a unui preot de la Mănăstirea Durău. Reacţia Arhiepiscopiei Iaşilor

Gloria Pascu

Violeta Alexandru îl ”mitraliază” pe Florin Cîțu: Aveam opțiune politică. Ai distrus-o!

Mircea Furdu

Alexandru Rafila cere o lună de solidaritate pentru oprirea deceselor în România

Mihnea Tudor

Iohannis: Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată

Mihnea Tudor

Un tânăr ajuns la spital foarte târziu a fost intubat şi ulterior a murit fără să mai apuce să afle că a devenit tată

Mihnea Tudor

Ciucă premier: E clar că Grofilor de Transilvania nu le-a ieșit jocul, dezvăluie Păun, fost consilier al lui Orban

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »