Cîţu mai amână, puțin, adoptarea bugetului pe 2021: “Aştept să văd reforme care vin, vom forţa aceste reforme dacă nu prind limitele din buget

Cîţu mai amână, puțin, adoptarea bugetului pe 2021: “Aştept să văd reforme care vin, vom forţa aceste reforme dacă nu prind limitele din buget
Cîţu mai amână, puțin, adoptarea bugetului pe 2021: “Aştept să văd reforme care vin, vom forţa aceste reforme dacă nu prind limitele din buget

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că bugetul pentru 2021 nu va fi adoptat în şedinţa de Guvern de marţi şi că cel mai probabil va fi aprobat în această săptămână sau săptămâna viitoare. 

 Cîţu a mai spus că toate cheltuielile care se duc către anumite sectoare trebuie să fie legate de reformă, avertizând că dacă nu se va întâmpla acest lucru, ”vom continua să aruncăm bani buni în companii de stat care doar fac pierderi şi vor câştiga doar şmecherii”.

“Bugetul pentru 2021 întârzie puţin pentru că eu am cerut un lucru foarte important şi nu dau înapoi de la acest lucru, subvenţiile sau cheltuielile care se duc către anumite sectoare în sectorul public anul acesta trebuie să fie legate de reformă. Am spus foarte clar, nu se duce niciun ban către niciun sector dacă nu văd aceste reforme. Aştept să văd reforme care vin, vom forţa aceste reforme dacă nu prind limitele din buget, dar este anul reformelor 2021. Dacă nu facem acest lucru, vom continua să aruncăm bani buni în companii de stat care doar fac pierderi şi vor câştiga doar şmecherii. Acest lucru ajunge, nu se va mai întâmpla în perioada următoare, banii se vor duce doar în companii care vor arăta programe de reformă şi vor arăta că vor veni pe profit. Dacă nu avem aşa ceva, acele companii nu vor mai exista”, a transmis Ciţu, potrivit news.ro.

El a precizat că nu o să fie adoptat bugetul în şedinţa de Guvern de marţi, ci săptămâna aceasta sau cea viitoare. 

Premierul a menţionat că trebuie văzut cum au fost cheltuiţi banii în sectorul public. 

“Este momentul ca în sectorul public oamenii să îşi facă treaba pentru care au fost angajaţi, să şi-o facă bine. Nu trebuie să ne uităm la o singură instituţie, să ne uităm la toate pentru a preveni în viitor. Pe mine mă interesează, sunt foarte mulţi bani care se duc, spre exemplu, în sectorul sănătate, 65 de miliarde aproape, anul trecut, trebuie să vedem aceşti bani cum au fost cheltuiţi şi dacă au fost cheltuiţi eficient, dar nu e vorba despre sănătate. Toate sectoarele. În sectorul public se duc foarte mulţi bani, numai pe cheltuieli de personal, sunt aproape 110 miliarde anul trecut, să vedem dacă aceşti bani se duc şi pe performanţă”, a explicat  Cîţu. 

El a afirmat că este mai greu să fie tăiate cheltuielile, dar că acest lucru trebuie să se întâmple. 

“Miniştrii să vină cu un plan de reducere de cheltuieli pentru acest buget. Le-am cerut acest lucru. Dacă nu vin, vor fi reduse limitele şi vom forţa această reformă prin buget. (…) E mai complicat să reduci cheltuielile, e mai uşor să le creşti şi până intri într-un minister nou există o anumită rezistenţă la a face reforme. Dar acesta este mandatul acestui Guvern, la a face reforme. 2020 a fost anul în care am stabilizat economia, avem deja a patra lună în care rata şomajului scade, veţi vedea veşti foarte bune despre creşterea economică pentru anul trecut şi anul 2021 este anul reformelor, se leagă cu 2022 veţi vedea bugetul anul acesta, vom prezenta 2021, dar pentru Comisie trebuie să prezentăm şi 2022. Trebuie să fim un Guvern credibil dacă nu vrem să avem probleme şi credibilitatea vine de la măsuri reale de a reduce cheltuielile, dar a reduce cheltuielile pentru a face statul mai eficient”, a mai declarat premierul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

budget 2021 citu reforme
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes