Ciucă anunță ștergerea accesoriilor pentru firmele care-și plătesc datoriile până pe 25 noiembrie. Cei care achită la timp, bonusați

29.08.2024
16:14

Președintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Ministerul de Finanţe a identificat măsuri de stimulare a firmelor care au datorii pentru a își achita obligațiile la bugetul de stat. Astfel, firmele care nu şi-au plătit datoriile şi le vor achita până la data de 25 noiembrie vor beneficia de o anulare a accesoriilor 100%.

Liderul liberalilor a adăugat că vor fi date bonusuri fiscale de 3% pentru cei care și-au platit datoriior la timp. Nicolae Ciucă a declarat că, în ședința de marți a Biroului Politic Național al PNL, ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, a prezentat asigurarea fondurilor necesare pentru Casa de Pensii.

Astfel, 12,5 miliarde de lei vor fi virate Casei de Pensii, pentru plata pensiilor, în conformitate cu noile legi, a precizat liderul liberalilor. El a mai spus că, ţinând cond de nevoia de dezvoltare la nivelul comunităţilor locale, vor fi asigurate două miliarde de lei pentru plata facturilor restante.

„PNL continuă să asigure, să acorde tot ceea ce ţine de priorităţile noastre faţă de mediul de afaceri. De aceea, ministrul de Finanţe a propus măsuri în ceea ce priveşte continuarea demersurilor pentru asigurarea unei colectări cât mai bune a veniturilor la bugetul de stat, dar şi sprijinirea mediului de afaceri”, a arătat preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a explicat că „în ceea ce priveşte plata datoriilor existente care se ridică la peste 70 de miliarde de lei, am considerat că este cât se poate de important ca pentru cei care şi-au plătit datoriile la timp, să existe măsuri care să recunoască tot ceea ce dumnealor au desfăşurat în acest sens şi va fi asigurat un procent de 3%, sub formă de bonusuri fiscale, pe care vor putea să îi folosească atât în investiţii cât şi în plata datoriilor, anul viitor”.

Pentru plata datoriilor, la Ministerul Finanţelor a fost identificată o soluţie prin care, cei care nu şi-au plătit datoriile, dar le vor plăti până la data de 25 noiembrie, să beneficieze de o anulare a accesoriilor în valoare de 100%, a mai anunţat Nicolae Ciucă. Preşedintele PNL a spus că, din estimarea Ministerului Finanţelor, există posibilitatea ca din aproximativ 60 de miliarde de lei să fie colectată aproximativ 20 sau 25% din această sumă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

masuri de stimulare a firmelorplata datorii fiscstergere datorii firme
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes