Ciucă recomandă aleșilor PNL care își preiau mandatul să facă majorități de dreapta

27.09.2024
19:04

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le cere președinților de consilii județene și primarilor aleși care își preiau în această perioadă mandatele să facă majorități de dreapta și spune că în Consiliul General București sunt deja discuții în acest sens, au declarat surse politice.

Nicolae Ciucă a spus, vineri, în ședința Biroului Politic Național (BPN), că este perioada în care se pregătește preluarea mandatelor din administrațiile locale, de la președinți de consilii județene, la primari de muncipii, orașe, comune și la consilieri județeni și locali. Ciucă le-a spus liberalilor să creeze majorități de dreapta.

„V-aș ruga să tratăm această activitate cu importanța cuvenită. Practic, tot ce vom face de aici înainte trebuie făcut din ziua în care ne preluăm mandatul. Să se resimtă implicarea în ce înseamnă îndeplinirea celor asumate în campanie și continuarea politicilor de administrație publică locală, așa cum am fost învățați ca fiind singurul model de administrație care a performat în România. Doresc să subliniez o linie de orientare în ce privește consolidarea majorității la nivelul consiliilor locale pe partea dreaptă. Vă rog să aveți în vedere realizarea majorităților de dreapta”, a spus Ciucă, potrivit surselor sitate.
Acesta a afirmat că același lucru este urmărit și la București.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

majoritati de dreaptanicolae ciucapol de dreapta
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes