Clotilde Armand, reacţie la acuzaţiile că ar fi expus statui reprezentând draci în pielea goală

Clotilde Armand, reacţie la acuzaţiile că ar fi expus statui reprezentând draci în pielea goală
Clotilde Armand, reacţie la acuzaţiile că ar fi expus statui reprezentând draci în pielea goală

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a avut o primă reacție după ce a fost acuzată că ar fi expus în holul instituţiei statui reprezentând draci în pielea goală. Ea anunță că statuile sunt operele de artă ale absolvenților de la secția de Sculptură din cadrul Universității Naționale de Artă din București, expoziție organizată cu ocazia zilei de naștere a lui Constantin Brâncuși.

Clotilde Armand a explicat prezența operelor de artă pe holurile Primăriei Sectorului 1 într-o postare pe pagina sa de socializare:

“Câteva lămuriri pentru cei care folosesc arta ca atac politic.
Avocatul fostului primar și șeful PSD este supărat că am deschis holul primăriei pentru ca artiștii tineri să-și expună lucrările. Și au început cu propaganda și misiunea de kompromat. Titlurile următoare circulă în presa condusă de foști turnători sau infractori: ”Drăcoaice fără sutien la primăria condusă de Clotilde Armand”, ”Clotilde Armand e înconjurată de drăcoaice!”. Doar că ce să vezi? Nu sunt nici ”Drăcoaice” și nici ”înconjurată de drăcoaice”. Sunt operele de artă ale absolvenților de la secția de Sculptură din cadrul Universității Naționale de Artă din București. Și eu am deschis acest hol al primăriei pentru ei și pentru cei care vor și n-au unde să-și expună lucrările. Mă bucur să sprijinim arta tânără și în acest spațiu poate expune oricine dorește.

PS: Această expoziție este organizată cu ocazia zilei de naștere a lui Constantin Brâncuși. Comuniștii au vrut să-i dărâme ”Coloana fără de sfârșit” de 3 ori cu tractorul, au considerat arta lui ”decadentă” și au refuzat moștenirea lui.
PPS: În imagini sunt lucrările despre care unii spun că sunt scandaloase. Ce să faci?! Așa este atunci când ești obișnuit să te uiți doar la diamante”, a scris pe facebook Clotilde Armand.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

clotilde armand expozitie primarie clotilde armand inconjurata de draci draci in pielea goala expozitie primarie sector 1 sculpturi primarie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes