Clubul Viitorul FC dispare, prin fuziune. Gică Hagi revine ca antrenor

Farul Constanța și FC Viitorul au fuzionat, iar clubul la care s-a lansat Gică Hagi își continuă drumul cu o promovare nesperată în Liga 1. Noua echipă se numește Farul Constanța și chiar Hagi urmează să fie antrenor principal.

Într-o conferință de presă, președintele Farul, Gică Popescu, a anunțat că acționari la Farul Constanța vor fi Hagi și Marica. Fostul atacant al naționalei este cel care a finanțat Farul până la momentul fuziunii cu Viitorul.

”Într-o ţară în care toată lumea se dezbină, iată că sunt şi oameni care doresc să se unească. Cred că această fuziune între cele mai importante două branduri din sportul dobrogean este cea mai importantă mişcare sportivă din istorie. Sunt aici în calitate de preşedinte al clubului Farul Constanţa, iar acest eveniment pentru mine are o dublă însemnătate”, a spus Gică Popescu.

”Echipa care ne va reprezenta în Liga 1 va fi Farul, apoi toate echipele de juniori se vor numi Farul. Separat va fi doar Academia «Gheorghe Hagi», care se va ocupa de copiii între 8 şi 18 ani. Iar toţi jucătorii care fac parte din Academia «Gheorghe Hagi» sunt în pepiniera clubului Farul Constanţa” a mai anunțat ”Baciul”.

Ideea fuziunii între Viitorul și Farul a apărut acum un an: ”Atunci am vorbit cu Gică despre ce putem face ca aceste două cluburi să vină sub aceeaşi umbrelă”.

La conferința de presă au participat și preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, și primarul Constanţei, Vergil Chiţac. Ultimul a promis că stadionul „Farul” va fi reconstruit de la zero: „Eu şi primăria suntem angajaţi întru totul, vom reconstrui stadionul, acum suntem în stadiul studiului de fezabilitate, care se va termina în două luni. Apoi vom merge la Compania Naţională de Investiţii să facă proiectul şi licitaţia şi sunt convins că vom găsi şi acolo înţelegere. Ca primar, voi face tot ceea ce depinde de mine ca echipa Farul să joace pe noul stadion cât mai curând”.

Edilul a mai dezvăluit că noua arenă va avea o capacitate de 18.000 de locuri: „După ce va fi gata, acest stadion trebuie să producă bani. M-am întâlnit şi cu Ciprian Marica şi cu Gheorghe Hagi să discutăm povestea asta. Constanţa merită să aibă un stadion şi ne vom implica mai mult decât în a construi un stadion. Stadionul nou se construieşte în zona în care este stadionul vechi, puţin deplasat în spate”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ciprian maricafuziune viitorul - farulgica hagigica hagi antrenor farulgica popescu
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes