CNCD reacție după derapajul verbal al lui Becali la adresa Vioricăi Dăncilă

Csaba Asztalos, președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat:

”O să pun în discuția colegiului director oportunitatea unei autosesizări. Legat de declarație, mi-aduc aminte de Steinhardt în ‘Jurnalul fericirii’, care spunea că nu înțelege acei oameni care confundă religia cu prostia. Este adevărat că nu este la prima abatere (n.a. – Gigi Becali) și eu cred că societatea trebuie să reacționeze în primul rând și să ia poziție față de astfel de declarații. Nu este adevărat ce spune domnul Becali. Cu siguranță, se va lua în calcul faptul că domnul Becali nu este la prima declarație de acest fel.”

Ce a spus Gigi Becali despre Viorica Dăncilă

Gigi Becali a declarat, marți, la ieșirea de la sediul DNA, că nu poate vota un președinte femeie.

”Eu nu votez, eu n-am voie să votez. Păi ce să votez? Femeie? Am luat-o razna cu toţii? Mergem pe mirişte? Că face confruntare, domnule, cu Iohannis. Păi de ce eşti bărbat? Cum să faci confruntare cu o femeie? Ce idei poate să aibă o femeie? Eu spun ce spune Sfânta Scriptură, Hristos şi Sfântul Apostol Pavel. Femeia în funcţie de preşedinte nu are cum sa fie”, a spus Becali.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

becali becali dancila becali dna
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes