Comitetul de Coordonare a vaccinării a transmis, luni seară, că, până la ora 18.00, s-au programat pentru vaccinare, în etapa a III-a, 47.000 persoane, iar 353.332 persoane s-au înscris pe listele de aşteptare pentru a fi notificate atunci când vor fi locuri disponibile.
Cu toate acestea, au fost şi persoane care au reclamat, chiar pe pagina de Facebook a campaniei de vaccinare, fie că nu au putut accesa platforma, fie că nu s-au putut programa sau că nu s-au putut înscrie pe listele de aşteptare. Alte persoane au criticat faptul că platforma a fost accesibilă inclusiv duminică – fapt confirmat de către coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiiţă – deşi oficial, înscrierile pe lista de aşteptare erau programate să înceapă luni, de la ora 9:00, eşalonat, pe judeţe. Sunt numeroşi şi cei care reclamă că în judeţul lor nu mai sunt vaccinuri sau că, deşi au găsit un loc pentru a le fi administratp prima doză, nu au gasit, la data potrivită, şi un loc pentru rapel. ”Mă simt ca la Black Friday”, ”Ai sanse mai mari sa castigi la loto 6/49 decat sa te programezi”, au scris utilizatorii.
”Astăzi, 15 martie a.c., a debutat Etapa a III-a de vaccinare din Strategia naţională privind vaccinarea împotriva COVID-19. Potrivit datelor statistice furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), de la lansarea etapei pentru populaţia generală, până la ora 18.00, 47.000 persoane s-au programat la vaccinare, iar 353.332 persoane s-au înscris pe listele de aşteptare pentru a fi notificate atunci când vor fi locuri disponibile. În cursul zilei de astăzi, ritmul de înscriere pe listele de aşteptare a crescut de la 322 rezervări / minut în intervalul 09.00-10.00, la 1.243 rezervări / minut între orele 11.00-13.00, ajungând la un maximum de 3.657 rezervări / minut între orele 13:00-15:00. Platforma nu a înregistrat întreruperi în funcţionare pe parcursul zilei”, a transmis, luni seară, CNCAV.
Sursa citată a reiterat că programarea se poate realiza atât online în platformă, cât şi telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25.
Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de aşteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma şi să se programeze în termen de 24 de ore. Dacă nu se programează în intervalul respectiv, se mai primesc încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, persoana rămâne pe lista de aşteptare, însă pierde poziţia ocupată iniţial.
Platforma de programare a fost actualizată în cursul nopţii, iar luni dimineaţă listele de aşteptare au fost activate progresiv, potrivit unei programări pe judeţe.









Comenteaza cu profilul facebook