Opoziţia a făcut scandal, marţi, în comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat un amendament la Codul de procedură penală prin care înregistrările să nu mai poată fi folosite ca mijloc de probă în cazurile de infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate corupţiei. Deputatul USR Silviu Dehelean a afirmat că scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie. ”Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie în întreg aparatul administrativ”, a arătat el.
Un alt deputat USR, Victor Ilie a afirmat că ”au informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti”.
Ulterior, deputata PSD Laura Vicol a supus la vot retragerea tuturor amendamentelor formulate de către coaliţie, printre care s-a numărat şi pragul pentru abuzul în serviciu. Raportul pentru proiectul de lege a fost adoptat în forma venită de la Guvern, cu amendamentele adoptate de către Senat eliminate.
UPDATE – „Supun la vot eliminarea tuturor amendamentelor votate în Senat. Un vot împotrivă, două abţineri. Cu majoritate au fost eliminate toate amendamentele. Patrul abţineri şi adoptată forma venită de la Guvern. Toate amendamentele adoptate astăzi sunt retrase către coaliţie. Coaliţia de guvernare îşi retrage toate amendamentele depuse şi vom vota eliminarea tuturor amendamentele la Senat, inclusiv acel prag stabilit. Adoptat cu două abţinere şi propun un raport de adoptare pentru forma venită de la Guvern, cu amendamentele respise sau eliminate votate astăzi. Adoptat cu patru abţineri. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu mai există prag. A fost eliminat amendamentul votat la Senat, pentru că aceasta era problema societăţii civile. Aşa că am respectat solicitare”, a declarat Laura Vicol, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
„S-a considerat că forma venită de la Guvern este cea mai bună. Am fost sunată de absolut toţi reprezentanţii Guvernului care au solicitat să rămână în vigoare forma venită de la Guvern”, a explicat Laura Vicol, după şedinţa Comisiei juridice a Camerei.
La articolul 139 din Codul de Procedură Penală legat de interceptari, coaliţia a adoptat un amendament, prin care au stabilit în ce cazuri se pot face înregistrări, dar nu au precizat şi cazurile de corupţie.
Comenteaza cu profilul facebook