Consiliului Legislativ a dat aviz pozitiv pe buget! Orban: Bugetul va ajunge marți în Parlament

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a afirmat că Guvernul va adopta luni seară, de la ora 19.00, formele finale ale legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an, după ce au fost avizate de către Consiliul Legislativ, iar marţi cele două proiecte vor fi trimise Parlamentului.

„Guvernul se va întruni într-o şedinţă, în cursul acestei seri, pentru a adopta forma finală după avizul Consiliului Legislativ. Se ştie că a venit de abia azi avizul Consiliului Legislativ. Cel mai probabil legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi trimis e în cursul zilei de mâine către parlament.

Cum va ajunge legea bugetului în Parlament, împreună cu preşedinta Senatului Anca Dragu vom decide convocarea birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere, unde va exista un termen pentru depunerea amendamentelor, un termen pentru avizarea în comisiile avizatorare şi vom stabili când va intra în plen şi termenul de dezbatere a celor două legi”, a declarat Ludovic Orban, luni la Parlament.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

buget avizat poxitivconsiliul legislativ aviz bugetlegea bugetuluivot pe buget
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes