Constanța: O navă rusească s-a scufundat în larg. Intervenție de urgență pentru salvarea celor 13 marinari

O navă rusească cu 13 marinari la bord s-a scufundat în Marea Neagră, iar un echipaj românesc intervine pentru salvarea marinarilor aflaţi la bord. Zece dintre ei au fost salvati, un marinar a decedat, iar pentru doi operaţiunea de salvare e în derulare.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), un cargo rusesc s-a scufundat în Marea Neagră, la aproximativ 70 de mile marine de Portul Constanţa. La faţa locului a fost trimisă joi dimineata, nava Artemis aparţinând ARSVOM.

La ora transmiterii acestei ştiri, zece marinari au fost salvaţi, pentru doi operaţiunea de salvare este în plină desfăşurare, iar unul dintre aceştia ar fi mort.

Conform ARSVOM, în zona respectivă marea este agitată, având gradul 5-6, valurile fiind de patru metri.

Deocamdată, nu este cunoscută încărcătura navei şi nici unde se deplasa aceasta.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

echipaj romanesc salvarenaufragiu marea neagranava ruseasca scufundata
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes